În Tine mă încred, să nu fiu de rușine

În Tine mă încred, să nu fiu de rușine,
Dă-mi astăzi izbăvire, doar în dreptatea Ta,
Apleacă-ți Tu urechea, grăbește-te... ajută-mi,
Să-mi dai vreau ajutorul, și fii de partea mea.

Fii pentru mine-o Stâncă, mereu ocrotitoare,
O Cetățuie unde, scăpare să-mi găsesc,
Fii a mea călăuză, și scoate-mă din lațul,
Ce-i pus azi de vrăjmasii, ades ce-i întâlnesc.

Să-mi fii Ocrotitorul, că-n ale Tale brațe,
Îmi las eu astăzi duhul, căci mă vei izbăvi,
Eu nu-i urăsc pe-aceia, ce se lipesc de idoli,
Vreau doar a Ta-ndurare, a mă înveseli.

Tu-mi vezi ticăloșia, neliniștea din mine,
Dar nu mă dai în mâna acelor ce sunt răi,
La loc larg în picioare, mă pui căci și eu Doamne,
Am fost ales de Tine, să fiu printre ai Tăi.

Ai milă Tu de mine, căci sunt la strâmtorare,
Mi-e viața în durere, și anii în suspin,
Mi-e sufletul și fața, topită de-ntristare,
Sleită mi-e puterea, de-ocară și de chin.

Uitat sunt și de inimi, aud doar vorbe rele,
Când fac o uneltire, ca viața să îmi ia,
Dar eu mă-ncred în Tine, și zic întotdeauna,
Că Tu ești Dumnezeul și Cetățuia mea.

În mâna Ta mi-e soarta, ea de vrăjmași mă scapă,
De cei ce-mi sunt pe cale, prigonitorii mei,
Fă ca să lumineze, doar fața Ta Stăpâne,
Chiar astăzi peste mine, să vadă și cei răi.

Fă buze să muțească, acele mincinoase,
Ce astăzi cu trufie și cu dispreț vorbesc,
La adăpostul feței, a Tale luminoase,
Ascunde-mă de-aceia, ce azi mă prigonesc.

În cortul Tău de limba, ce clevetește-ntruna,
Ascunde-mă Isuse, s-o faci doar Tu-ai putea,
Să stau vreau în cetate, atunci când e furtună,
În ea eu niciodată, să cad nu aș putea.

Eu știu că doar la Tine, e paza celor care,
Cred în a Ta putere, și mândri-i pedepsești,
Îi întărești pe-aceia, cu inima-n nădejdea,
Pe ei că niciodată, Tu nu îi părăsești.

Eu știu că ești Cuvântul, ce-aduce vindecare,
La Tine este glasul, ce poate porunci,
Tu poruncește astăzi, înaltă-mă din lațul,
Ce vrea ca să mă prindă, împins pentru-a pieri.