În taină rugii mă aplec

În taina rugii mă aplec,
Să te-ntâlnesc Stăpâne,
E locul strigătului meu,
Ce strigă către Tine.

Mă-nchin în sufletu-mi zdrobit,
De negura de ceață,
Un plan în ea a uneltit,
Să nu mă-ntorc la viață.

În fața Ta îngenunchez,
Trădat de-adânci suspine,
Aștept s-ating prezența Ta,
Căci vreau să mă aline.

Izvorul dragostei de sus,
Să-mi fii întotdeauna,
Pe brațul harului s-alerg,
Să dobândesc cununa.

Proștern ființa-mi la pământ,
S-ajung-a mea durere,
Acolo unde mila Ta,
E plină de putere.

Să mă străpung-a ei fior,
Ce are vindecare,
Să mă ridic a-nainta,
Privind mereu spre zare.

La umbra dragostei de sus,
Odihna mă ridică,
Să fiu spre-un mare Dumnezeu,
Pe cale fără frică.

Cu soarele în fața mea,
Frumos ce strălucește,
Pășesc spre-al vieții răsărit,
Ființa-mi se grăbește.

Nu voi opri în lupta grea,
S-ajung în strălucire,
Este dorința ce o am,
În veșnica iubire.

În adieri de primăveri,
Cu vântul ce alină,
Nu ocolesc un drum ce-i greu,
Spre Țara cea divină.
Amin