În tăcerea rugăciunii

În tăcerea rugăciunii,
Așternute-n toi de noapte,
Se deschide întreg cerul,
Duhul sfânt să-ți stea aproape,
Să audă și suspinul,
Ce-l ascunzi, durerea ta,
Să atingă nevăzutul,
Ce te-apasă-n vreme grea.

Glasul norii îi străpunge,
Chiar de sunt ei adunați,
Chiar de vânt de-s peste tine,
Zi și noapte scuturați,
Rugăciunea-n stăruință,
Poate vântul a opri,
Poate alunga și norii,
Ascultată ea va fi.

Noaptea lungă ce-i cu teamă,
Să se-oprească n-ar putea,
Rugăciunea-ți va aduce,
Răsărit în vreme grea,
Poate coborâ lumina,
De o-nflăcărezi mereu,
Cea înflăcărată este,
Drumul către Dumnezeu.

Este aripa ce zboară,
Cerul când nu e senin,
Rugăciunea este mâna,
Care șterge-orice suspin,
Ea aduce primăvară-n,
Sufletul ce-i întristat,
Ea alung-amărăciunea,
Celui care-i apăsat.

Să veghezi clipa-ncercării,
Căci te poate izbăvi,
Drumul rugăciunii tale,
Dacă-n ea vei stărui,
Să ai inima-nchinată,
Sufletul mereu smerit,
Închinarea cea ascunsă,
Este drum spre infinit.

Nu-nceta să strigi chiar dacă,
Viața uneori e grea,
Către ceruri nu-i o floare,
Dar spre cer tu vei putea,
Să înaintezi întruna,
Oricât Drumul va fi greu,
Pe-aripile rugăciunii,
Vei fi-n zbor spre el mereu.
Amin