text Poezii crestine

În serile de vară

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
ÎN SERILE DE VARĂ

În liniștea profundă din serile de vară
Trimit privirea mea spre sorii luminoși
Și simt cum frumusețea, foarte duios, coboară
Căci nu e stingherită de norii furioși.

E susur de izvor sau numai mi se pare?
Orice ar fi parcă-s transpus în Cer
E farmec și în clipa ce-mi dă înviorare
Și-n visul ce-i produs de-un efemer mister.

‘Pân ce apare luna, puzderia de stele
Mai e, poate un ceas, apoi înmărmurit
Vedea-voi umbra nopții ce nu poate să-nșele
Tezaurul format de Domnul meu iubit.

Cu-atâta pasiune trăiesc experiența
Ce-mi conectează ființa la sferele cerești
Să nu uit niciodată ce-nseamnă existența
Învăluită-n har și-n stări dumnezeiești.

C-ajunge-voi odată dincol’ de constelații
E o credință vie ce n-o abandonez
C-așa găsesc comori ascunse-n revelații
Ca-n serile de vară, minuni să-nregistrez.

Simțind înmiresmarea din fructele zemoase
Nu mă înșel spunând c-aici e-un colț de Rai
O, mi-amintesc de ziua când Dumnezeu mă scoase
Din grota-ntunecimii să-mi dea sublimul trai.

Refugiul furnizat de serile de vară
Nu pot să-l uit, nu pot să-l neglijez
Că-n mine bucurii cerești se desfășoară
Și-acestea mă îndeamnă să lupt și să veghez.

George Cornici/9 August, 2014


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>