În școala tăcerii e grea-nvățatura

În școală tăcerii e grea-nvățatura,
E-un foc care arde mereu el doar zgura,
E-un vând care scutură tot ce-i uscat,
Și eul de piatră de vânt e luat.

În ea sunt cuptoare ce sunt ele grele,
În ea e cioplirea de lucruri ce-s rele,
E-o școal-a tăcerii în care e greu,
În ea-Nvățător este doar Dumnezeu.

Te-nvață să poți ca să rabzi și durerea,
Te-nvață să lupți când te lasă puterea,
Ți-arată ce-i bine, dar și ce e rău,
S-asculți te învață de El nu de eu.

E-o școală în care îți șterge cârtirea,
Te-nvața El mila, te-nvață iubirea,
Te spală de tot care poate fi rău,
Să semeni cu Unul, cu El... Dumnezeu.

În ea te învață că bârfa nu-i roadă,
A celui ce urlă ea este o roabă,
Te-nvață că ura dezbină și frații,
Ce nu sunt spre ceruri nici unii... nici alții.

Te-nvață că toți sunt cu Domnul ei una,
Te-nvață s-alergi ca să capeți cununa,
E școala tăcerii... în ea se învață,
Acea lepădare ce-aduce ea viață.

De ești azi în școala ce este-a tăcerii,
Să știi că aduce un capăt durerii,
În ea doar învață și nu te lăsa,
Fii treaz ca tu școala s-o poți termina.

Să poți la sfârșit ca să fii fără pată,
Să fii o mireasă cu haina curată,
Învață în școala tăcerii ce este,
Un mare-adevăr, ea nu este-o poveste.
Amin