ÎN PRIMA COPILĂRIE

ÎN PRIMA COPILĂRIE


Când împlinisem vre-o trei ani,
Născut din oameni fără bani,
Cum erau atunci, cam toți,
Taxați chiaburi, de idioți,

În ierni foarte reci și grele,
Umblau oameni doar în șoșoni
Și degerau fără obiele,
Gheorghe, Vasile, Petru, Ion,

Lucrau pe-atunci puțini la stat,
Având traiul asigurat
Dar uneori trăiau supliciu,
Prin curbele de sacrificiu,

Tata, om simplu, dar dotat,
Lucra, la CFR-Sântimbru,
Fiind bine orientat,
Dar muncea destul și-n sat,

Cumva prin munca-n CFR
Putea plăti și dările.
Eu, trezit dimineața mai devreme,
In cămășuța mea de noapte,

Scrutam plângând, strada departe,
Doar cumva, mama mă vede,
Pe când răsărea, Soarele,
Fără încălțăminte ori izmene
Imi inghețau, desculț pe sol, picioarele.

Era strașnic de frig și-n casă,
Afară, gheața persistase,
Fusese-n astă vagă primăvară
O noapte-n care, valea înghețase.

În cămășuța mea subțire
Îmi era frig peste măsură,
Strigam la soare cu iubire
Când se-arăta, prin vre-o spărtură,

Când norii îi mai descosea
Vag simțeam, căldura sa
Și primul vers rostit cândva,
Laudă soarelui era:
”-Ieși, Soare, cu culoare”
Crezând că asta-l mângâia
Și repetam fără măsură,
Asta-mi era mie cultură,

M-a privit un trecător cu milă,
Trecând înspre, Dumitra, graba-și lasă
Venea la, ora șapte, de la cugereană
Și nu putea să nu spună nimica,

M-a îndemnat să intru-n casă
FIE-I VORBELE LUI, POMANĂ,
Dar și-n casă e rece,
De-a dreptul frig, cum e și afară.

Pe-atunci era și toamnă
Când vara se petrece,
Era și câte-o înghețată, primăvară,
Acum nu mai sunt ierni

Grele ca atunci,
Pe foc puneam și cocs, ca și coceni
Și coji de putrezite buturugi,
Era mult fum,

Ferestrele-nghețau,
Fum de coceni și lampă se amestecau,
Acolo unde-i fum
Se zice-i și căldură,

Dictonul este bun
Și asta pot să spun,
Doar cu juma de gură,
Căldura o simțeam

Ghem fiind făcut, sub țol,
Când focul mic lăsam
Lămpii cu petrol,
Atât îmi amintesc,
Anemicul soare,
Valuri mari de ceață,
Frigul ce-mi îngheață
SPATE SI PICIOARE.

Moldovan Pavel
10. aug. 2021
ALBA