ÎN ORAȘ... CU ÎNGERUL

ÎN ORAȘ... CU ÎNGERUL


Astăzi, iar, și eu, ca vântul, am tot alergat hai-hui,
Vrând să văd lumea de-aproape, ca pe oastea Domnului,
Și cu inima-mpăcată, legănându-mă, m-am dus
Într-o lume agitată, în Numele lui Isus.

Fețele posomorâte, coborâte din durere,
Le citeam ca pe o carte lecturată în tăcere
Și mă tot rugam la Bunul, să le mângâie
Un pic, risipindu-le tristețea într-un zâmbet cât de mic.

Inima-mi bătea întruna, iute, plină de avânt,
Adunând durerea lumii în al glasului cuvânt,
Iar sub pașii mei de umbră tot asfaltul se crăpa,
Îngropând în suflet frigul ce-n oraș se desfăta.

Îngerul a fost cu mine, eu de vorbă l-am ținut...
Dar îmi tot grăia de frigul ce-n oraș a apărut.
Norii grei cădeau pe blocuri și la colțuri se spărgeau,
Însă noi priveam la oameni cum de ger toți lăcrimau.

Liniile sub tramvaie scârțâiau vibrând în blocuri
Cu puterea lumii care, goală, alerga pe-alocuri,
Și, ca un frunziș de gânduri, păsări rânduri, rânduri, sus,
Tremurau ca noi și ele, așteptându-l pe Isus...

Îngerul vorbea în șoaptă, albă, de mărgăritar,
Risipind mireasma vieții și pe-asfalt, și pe trotuar,
Și privea la fumul lumii ce din gânduri se-nălța,
Lăcrimând cu foc de rouă pentru-a ne mai curăța.

Domnul m-a lăsat și astăzi negura să o străbat
În orașu-acesta-n care omenirea s-a schimbat,
El de-o fi să mă mai țină, eu și mâine-am să pășesc
Să-I îngrop în ger durerea, acceptând-o, că-L iubesc.

Și-am să Îi rămân alături cât voi fi pe-acest Pământ,
Fiindcă sunt cu El oriunde, însetată de Cuvânt,
Iară îngerul de pază, zilnic drumul mi-o pava
Cu miresmele trăirii, de Domnul de-oi asculta.