În mijlocul furtunii

În mijlocul furtunii, mi-e inima-n cântare,
Căci cerul mi-este-aproape, coboară alinare.

Când valurile urlă, și noaptea pare grea,
Eu știu că nu sunt singur, și Tu ești Doamne-n ea.

Când vântul bate tare, și drumul mi-e ascuns,
Tu ești lumina vie, răspunsul nepătruns.

Nu văd întotdeauna, dar simt cum mă privești,
În taină și-n tăcere, din nou mă întărești.

Și chiar de ploaia cade, când ziua-i la apus,
În inimă am pace, căci Tu mă ții de sus.

Nu frica mă conduce, nici valul nu mă frânge,
Ci mâna Ta cea sfântă, vre-o dată nu se plânge.

Rămân în așteptare, puterea Ta o cer,
Căci Tu ești peste toate, și nu mă lași să pier.

Și-n mijlocul furtunii, când totul pare greu,
Eu cânt mai tare Doamne, căci Tu ești Dumnezeu.

Și chiar când norii negri acoperă din cer,
Eu știu că după noapte, Tu ești al meu mister.

Când glasul lumii strigă, și pacea vrea s-o ia,
În suflet strig-o șoaptă: „Eu sunt de partea ta.”

Când pașii-mi sunt nesiguri, și drumul pare-nchis,
Tu-mi ești călăuzire, și sprijin necuprins.

Nu tot ce vine-i simplu, ușor nu-i de purtat,
Dar știu că-n orice clipă, de Tine sunt vegheat.

Ridic din nou privirea, chiar dacă sunt căzut,
Căci Tu mă ții în viață, să nu mă simt pierdut.

Iar când furtuna trece, și cerul e senin,
Voi spune tuturora: credința-i fir divin.

Și-n orice încercare, oricât ar fi de greu,
Rămân în cânt și pace, căci Tu ești Domnul meu.
Amin