În Listra (3)

ÎN LISTRA (3)

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Cu taurii pentru jertfire
Acei din Listra au venit,
Cu jertfele de mulţumire
Preoţii lor s-au pregătit.

Când Pavel a văzut credinţă
La cel olog neputincios,
Căci Pavel mânuia Cuvântul,
Şi i-a vorbit despre Hristos.

Ologul a sărit deodată
Când fraţii l-au chemat, i-au spus,
Să nu mai steie jos pe vatră,
Căci vindecarea-i prin ISUS.

Atunci mulţimea adunată
În limba lor ei au strigat:
"Acesta-i Jupiter şi Mercur!"
Şi-n faţa lor s-au închinat.

Şi pregătiţi de-ncununare,
Pe-apostoli îi numiră zei;
Atuncea Pavel şi Barnaba
Şi-au rupt veşmântul de pe ei.

Şi au respins cu vehemenţă
Părerea celor adunaţi,
Căci DUMNEZEU cu-a Lui prezenţă
I-a însoţit pe-aceia fraţi.

"Şi noi suntem de-aceiaşi fire,
Nu suntem zei, suntem ca voi!
Dar vă chemăm din rătăcire
La DUMNEZEU, veniţi cu noi!"

Şi potolindu-le văpaia
Ei le-au vestit Cuvântul Sfânt,
Pe-Acel ce dă din ceruri ploaia,
Şi dă belşugul pe pământ.

Şi se născură ucenici
În Listra, şi-n împrejurimi,
Căci harul a venit la neamuri
De sus din cer, din înălţimi.

Dar bagă bine seama frate,
Când Domnul te va însoţi,
Cununi şi taurii de jertfă,
Aplauzele nu le primi!

Tu zi aşa ca şi psalmistul:
"Nu nouă, Doamne, plecăciuni!
Căci Tu eşti Dumnezeul veşnic
Ce face semne şi minuni!"

Dar uite, căci mai sunt de-aceia,
În vremea noastră, unii fraţi,
În loc să-şi sfâşie veşmântul,
Ei vor să fie-ncoronaţi.

Aşteaptă tauri şi ofrande,
Vai Doamne, ce greşit, ce rău!
Căci slava şi închinăciunea,
E numai pentru Dumnezeu!

Măcar de ar sări ologul
Atunci când ei mărturisesc...
Dar nu-i nici har, nici bucurie,
Şi totuşi unii se mândresc.

Le place să le zică fraţii:
"Mânuitori ca Jupiter",
Şi uită că toţi îngâmfaţii
S-au dus şi au căzut din cer.

Voi fraţi din Listra, slabi de fire,
La oameni nu vă închinaţi!
Nici voi, nici Pavel, nici Barnaba,
Cununi de flori nu aşteptaţi!

Priviţi la Pavel de-altă-dată,
Şi la Barnaba cel de ieri,
Căci umilinţa şi credinţa,
Ne va-nsoţi cu vindecări.

Nu sta la uşa adunării
Să-ţi strângă mâna cei smeriţi,
Să-ţi dea cununi şi tauri, laude,
Căci vai de-asemeni pocăiţi!

Mai bine lasă-l ca să vină
Şimei, cu praf, cu vorbe-n vânt,
Căci el te umileşte frate,
Când Domnul îţi va da Cuvânt.

Nu-l repezi pe-acel ce vine
Şi-ţi zice: "uite, ai greşit!"
Şimei e bun, căci el te ţine
Să stai în praf, să stai smerit.

David zicea: "Că poate Domnul
Prin el mă-ncearcă, prin Şimei.."
Mai bună e să ştiţi ocara,
Decât aplauda, fraţii mei.

Căci sunt aţâţi ce dau cu praful,
Sunt şi bărbaţi, dar şi femei,
Ce nu le place adevărul,
Aceştia se numesc: "Şimei".

Tu spune numai adevărul,
Aşa cum Domnul ni l-a dat!
Chiar dacă-i contra tot poporul,
Tu rămâi liber, dezlegat.

Mai bine să te-aştepte-afară,
Când te cobori de la amvon,
Cu praf, cu vorbe de ocară,
Decât lipsit de har, "pe tron".

Sărmanul Pavel şi Barnaba,
Ei n-au primit cununi de flori,
Ei n-au primit închinăciune
Şi laude de la muritori.

Ei şi-au păstrat credinţa vie,
Şi s-au luptat să stea smeriţi,
Ştiind că sus, în veşnicie,
Cu slavă vor fi răsplătiţi.

Iar cine vrea aici aplauze
Şi-ncununari, le va primi,
Dar de cununa răsplătirii,
Sărmanii se vor despărţi.

Căci Domnul va schimba în slavă
Veşmântul tău, cel prăfuit,
Când va veni cu strălucire,
Dacă trăieşti acum smerit.

Nu aşteptaţi aici răsplată!
Răsplata noastră este sus!
În ziua ceea minunată,
Când va veni Domnul Isus.

Şi mă gândesc la cei din Listra:
Ce rătăcire de păgâni!
Ei se-nchinau la zei de aur,
Cum se închină mulţi români.

Ba le mai dau şi de pomană,
Le-aduc şi tauri, şi cununi,
Dar cel olog e tot pe vatră,
Chiar dacă fac şi rugăciuni.

Tu frate Pavel şi Barnaba,
Vorbiţi-le de Dumnezeu!
-La cei ce se trudesc degeaba-
Să-şi lase falsul lor credeu.

Căci la Hristos e mântuirea,
Nu-n zeii morţi de la altar,
El izbăveşte omenirea!
Hristos e viu, El vine iar!

Să nu căutaţi înţelepciune
Şi mântuire în Cuvânt,
La oameni plini de-amărăciune,
La oameni fără Duhul Sfânt.

Să n-aşteptaţi nici vindecare,
Nici mângâiere de la ei,
Acei ce-aşteaptă închinare,
Nu vor să-l vadă pe Şimei.

Pe-asemeni inşi îi veţi cunoaşte,
Căci vai ce mulţi s-au înrolat!
Dar lepra lui Naaman, viteazul,
Peste Ghehazi s-a mutat.

Cum să renunţe el la slavă?
Ghehazi, la aţâţi talanţi!
Aşa se-ntâmplă câteodată
Cu credincioşii aroganţi.

De ce să fie el smochinul,
Sau viţa cea cu rod plăcut?
Ştiţi când copacii au uns spinul,
Dar mai la urmă i-a durut.

Căci focul a ieşit, se ştie,
Din spin, şi-a ars şi mulţi copaci,
Când noi umblăm după mândrie,
Vom deveni goi şi săraci.

Şi uite-aşa, Acan opreşte
Pe-acei ce-s gata de luptat,
Când el se uită şi doreşte
Cununi din aur lepădat.

Vă amintiţi, iscoditorii,
Aceia zece mai fricoşi,
Cum l-au descurajat pe Moise,
Şi pe toţi fraţii credincioşi.

De simţi că n-ai însufleţire
Ca Iosua, ca şi Caleb,
De n-ai puterea de slujire,
Nu te mai duce spre Horeb!

Iar dacă vrei să vii cu jertfe,
Grăbeşte-te, vino mai iute,
Dar dacă vezi că nu se-aprinde,
Tu predică zece minute!

Atenţie! voi fraţi din Listra,
Din cele sfinte nu luaţi!
Şi tauri, şi cununi, şi laude,
Lui Dumnezeu să le-nchinaţi!

Amin