În jurul lumii

ÎN JURUL LUMII

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Aş prefera ca să străbat oceanul,
La bordul unui supervas gigant,
Şi să admir albastrul fără seamăn.
Înspre apusul marelui Atlant'.

La miezul nopţii să-mi înalţ privirea
Spre strălucirea marelui mister,
Spre frumuseţea lumii siderale,
Să fredonez un cântec despre cer.

În zori de zi când ceaţa se ridică,
Să mă opresc cu vasul lângă maluri,
Şi să privesc de la distanţă ţărmul,
Cum insula scăldată e de valuri.

Şi să ascult în liniştea tăcerii,
Cum din frunziş cu toată măiestria,
Mulţimi de păsărele de tot felul
Înalţă Celui Veşnic simfonia.

Aş prefera în lunga croazieră,
Să pun deoparte oboseala, somnul,
Şi să ascult cum toate-acestea cântă,
Şi zi şi noapte proslăvesc pe DOMNUL.

Iar de aici să merg tot mai departe,
Spre orizonturi calde, sau îngheţ,
Să văd cum norii negri se coboară
Şi cum se-nalţă valul îndrăzneţ.

Să tremur de mânia Celui Veşnic,
când tunetul străluminează zarea,
Şi să mă bucur când răsare astrul,
Şi se răsfrânge norul, înserarea.

Spre luminişul stelelor mărunte,
Din nou privirea să mi-o înalţ cântând.
Şi să mă uit la valuri agitate,
La clocotul de ape spumegând.

Să-naintez spre marile palate,
Spre Groenland, spre cercul inelar,
Spre lumea albă super cristalină
Spre grămădiri de ape în gheţar.

De unde vântul ca o rândunică,
Îşi taie drumul peste mări şi zări.
Cu aer proaspăt îndulcind pământul
Şi apa din oceane şi din mări.

Iar de aici să tai direct curbura,
Pe unde trece vântul cel voinic.
Să traversez Atlanticul cel mare
Şi să plutesc din nou în Pacific.

Spre insule cu palmieri şi plante,
Ce strălucesc de mii de ani sihastre,
Pe-a căror ţărmuri bântuie furtuna,
Şi-n valuri mari, balenele albastre.

Să mă uimesc de sfânta măreţie
A Celui ce a zis şi s-a făcut,
Din extraordinara adâncime,
Şi până sus cu ape s-au umplut.

Ce forţă minunată! ce putere!
Cum poţi să spui sărmane? "nu-i nimic
Din mâna ta îşi capătă mâncarea
Mulţimile de peşti din Pacific?

Numai o minte tulbure, stricată,
Tăgăduieşte cerul suveran,
Din Pacific veniţi cu vasul nostru
Să traversăm Oceanul Îndian.

Ca să vedeţi de unde străbunicii
Au navigat spre marele apus,
Înconjurând de zeci de ori planeta,
Şi cunoştinţe vaste ne-au adus.

Şi să privim aceeaşi fortăreaţă,
Şi opera aceluiaşi zidar,
Ce-a-ngrămădit mulţimile de ape,
Punându-le uscatul ca hotar.

Cu vasul meu imaginar prin valuri,
Să mă opresc la stânca de granit.
Ce străjuieşte-n mijlocul furtunii,
În marele ocean din răsărit.

Şi să mă uit la mica turturică,
Ce stă pe cuib pe vârful nepătruns.
La fel cum noi în mijlocul durerii,
În Stânca mântuirii ne-am ascuns.

Apoi să plec spre coasta australă,
Pe-acelaşi meridian interferat.
Şi să cobor pe insula cea mare,
Pe continentul cel îndepărtat.

Să binecuvântez pe Ziditorul,
Ce-a strâns ţărâna şi Ie-a rânduit.
Să fie stânci, şi pajişti cu verdeaţă,
Pământul cu oceane îngrădit.

Trei părţi de ape, iar uscatul singur
Le ţine piept de mii de ani în salt.
Mărturisind puterea şi iubirea,
Şi-nţelepciunea Celui Prea înalt.

În faţa noastră vedem răsăritul
În spate vedem noapte la apus.
De unde sunt aceste legi
Şi cine a rânduit mişcarea lor pe sus?

Vezi mii de care gata pentru luptă,
Cum îşi încearcă în ocean tăria.
Mulţimi de nori se duc spre continente,
Să ude munţii, iarba şi pustia.

Pământul merge dându-şi rotocolul,
Şi soarele, şi celelalte stele,
Căci DUMNEZEU a rânduit mişcarea
Şi legile distanţei dintre ele.

N-avem decât să-i mulţumim fierbinte,
Şi să-i cântăm cu vocea noastră tare,
Şi noi avem ca apele gigante,
Ca universul, liberă mişcare.

Ca să priveşti frumosul, măreţia,
Îţi trebuieşte un frumos suprem,
Această unitate de măsură
Din DUMNEZEUL veşnic o avem.

E dulce, sau e acru, sau amară,
Mirosul e nespus de minunat,
E alb, sau negru, sau albastru poate,
Din toate-acestea simţul e gustat.

Nu e aşa că dacă iei aminte
La toate acestea poţi să înţelegi
Că este-o forţă mai presus de toate,
Ce-a pus şi-n firul cel de iarbă legi.

Le-a dat şi gust şi formă şi culoare,
La fiecare după soiul lor,
Această forţă şi inteligenţă,
E DUMNEZEUL veşnic Creator.

În faţa Lui cu toate se închină,
Pământu-ntreg cu ape şi uscat,
Şi soarele şi stelele şi luna,
Căci DUMNEZEU pe toate le-a creat.

Şi îngerii cei falnici în putere,
Şi universul plin de măreţie,
Veniţi şi noi să ne plecăm 'naintea-I.
Şi să strigăm: "O, DOAMNE, Slavă Ţie!"

AMIN