În harul Tău îmi este pacea

În harul Tău îmi este pacea,
Prezența Ta îmi este-alin,
Iubirea Ta mi-e alinare,
Ea șterge urma de suspin.

Când sufletul mi-e greu și plânge,
Și parcă pașii nu au drum,
Mă ții mereu de Tine-aproape,
Să simt că singur eu nu sunt.

Când gândul cade în tăcere,
Și noaptea pare făr' sfârșit,
Lumina Ta mi-e mângâiere,
Când sufletul îmi e rănit.

Tu ești odihna mea Părinte,
Când viața pare greu de dus,
În brațul Tău găsesc putere,
Și-n harul Tău trimis de sus.

Iar dacă lacrima mai cade,
Tu o cunoști' naintea mea,
O strângi ușor în palma milei,
Cununa-mi pregătești din ea.

Și când povara este prea mare,
Și inima mi-e obosită,
Tu-mi dai nădejde și iertare,
Și calea-mi este liniștită.

Iar când nădejdea pare mică,
Și cerul pare-ndepărtat,
Mi-aprinzi lumina Ta în suflet,
Și pasul meu e ridicat.

Când drumul pare fără soare,
Și norii vin neâncetat,
Tu-mi ești mereu o călăuză,
Și pasul meu e îndreptat.

Iar când mi-e sufletul în teamă,
Și gândul parcă s-a pierdut,
Tu-mi pui în inimă credință,
Și drumul iar îmi e știut.

Când lumea toată mă apasă,
Și glasul ei devine greu,
În taina inimii slăbite,
Ți-aud chemarea Dumnezeu.

Când pare lumea rece, goală,
Și dorul sufletul mi-l frânge,
Tu ești balsamul blând Părinte,
Ce rana inimii o stinge.

Tu-mi vezi căderea și durerea,
Dar nu mă lași nicicând să pier,
Din lacrimile mele Doamne,
Îmi faci o scară către cer.

În taina serii când suspinul,
Înalț-o rugă printre stele,
Simt liniștea ce mă cuprinde,
Și-alină dorurile mele.

Și știu că-n ziua întâlnirii,
Când drumul meu se va sfârși,
În harul Tău voi afla pacea,
În cerul Tău mă vei primi.
Amin