ÎN GENUNE

ÎN GENUNE

Eram pierdut, fără speranţă.
Zăceam străin şi părăsit,
Ca cea mai ne-nsemnată zdreanţă
Când Tu, Isuse, m-ai găsit.

Eram o oaie rătăcită,
Căzută printre stânci în jos,
Când mâna Ta de spini rănită
Spre mine se-aplecă duios.

Mă copleşise greu durerea
Ce-mi străbătea întregul trup.
Simţeam în suflet junghierea
Prin urlet fioros de lup.

Dar cu toiagul Tău puternic
Tu l-ai gonit pe lup în hău.
Iar eu Ţi-am zis cu glas sfielnic:
„De astăzi, Doamne, sunt al Tău!”

Pe stânca ce-mi părea străină
Un strop de sânge s-a prelins,
Iar ochii Tăi, plini de lumină,
Văpăi în suflet mi-au aprins.

M-ai dus tăcut pe o păşune
Să stau cu oi şi mieluşei,
Să Te ascult în rugăciune
Şi-n anii buni şi-n anii grei.

De-atunci sunt fericit cu Tine,
Cu toţi acei ce Te iubesc,
Chiar dacă lupii, prin rovine,
Şi astăzi turma Ţi-o pândesc.

Şi ce-ar putea să ne despartă
Când mă gândesc la tot ce-a fost
Umblarea mea, o lume moartă
Ce nu-şi găsea al vieţii rost ?!

Nu, nimeni şi nimic din viaţă
Nu mă vor despărţi nicicând
De-a Ta străluminată Faţă
Şi de-al iubirii Tale gând!

Nici moartea cea înfricoşată,
Pândindu-mă pe-al lumii plai
Nu va putea să mă abată
Din dragostea ce Tu mi-o dai!

Nici lucrurile viitoare,
Nici îngerii veniţi de sus
Să mă despartă nu-s în stare
De Tine, scumpul meu Isus!