text Poezii crestine

În fiecare zi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
ÎN FIECARE ZI

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

În fiecare zi priveşte
Când zorile au răsărit,
Şi Domnului îi mulţumeşte
Căci încă-o zi ţi-a dăruit.

În fiecare zi, şi seara
Când stelele pe cer lucesc,
Tu pleacă-te cu umilinţă
'Naintea Tatălui Ceresc.

În fiecare zi, de toate
Tu mulţumeşte-i lăcrimând,
Şi cheamă-L pe Acel ce poate
Să te păzească orişicând.

Încredinţează-ţi soarta frate
În mâna Lui, în orice zi.
Şi tu, şi-ai tăi, în orice vreme,
Căci El ne poate ocroti.

Şi nu uita să-ţi pleci genunchii
Atunci când pleci, şi-atunci când vii,
Să-I mulţumeşti de bucuria
Ce El ne-o dă în orice zi.

Căci nici un păr din cap nu-ţi cade
Nenumărat jos la pământ,
Când suntem alungaţi de oameni,
Noi biruim prin Duhul Sfânt.

Căci El ne dă de sus putere,
Şi bucurii prin încercări,
În fiecare zi ne-ajută
Cu har şi binecuvântări.

Deci nu uita să lauzi puterea
Şi braţul Lui ocrotitor,
În fiecare ceas şi clipă,
O, Tu al Domnului popor.

Căci El îşi înoieşte mila
Şi bunătatea zi de zi.
El e al nostru Tată Veşnic,
Iar noi suntem ai Lui copii.

S-aducem jertfe pe altare,
Cântări de laudă, zi de zi.
Să-L binecuvântăm pe Domnul
Şi la necaz, şi-n bucurii.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>