În fața pașilor mei

În fața pașilor mei astăzi Doamne, un întreg adânc se întinde să-l calc, să mi se scufunde pasul în mocirla lui nimicitoare.
La aproapele urechilor mele, șoaptele urlă, umbrele morții îmi îngheață suflarea să nu mai am suflare... ooo... de-aș putea schimba ceasul... l-aș schimba, de-aș putea grăbi timpul... l-aș grăbi, aș aduce soarele ca amintirile despre razele lui să devină reale... să nu fie doar amintiri sau dorințe ce adesea se pierd, să nu fie amintiri sau dorințe ce se sting.
Doamne Tată... zorii de noapte licăresc lung înaintea privirii mele, nasc temeri... mi-e teamă. Și în stânga, și în dreapta mea... gurile rele acoperă privirile ațintite asupra mea, le apleacă Doamne... și singurătatea devine prezentă. De-aș putea-o umple... aș umple-o.
De-aș putea opri zorii nopții... i-aș opri. Îmi aduc groaza din mijlocul morții care îmi oferă azi vremelnicia vremii ce-s în ea plăcute.
Ooo... Dumnezeule, Cel ce toate le deții, în mâna Ta e puterea, întinde-o sub picioarele mele slăbănogite, ridică-mă. Aplecarea ochilor să o ridici... căci la porunca Ta și zorii își mută vremea, și noaptea culoarea, și ploaia rostul ei.
Îndurarea Ta văzută peste timpul ce-a trecut, fă-o pomenită de urmașii mei, că ai lăsat-o peste mine, vremurile cunoscute de inima mea... să nu le cunoască, ooo... Tată, dar stările ce-mi apasă ființa... oprește-le la mine...
Dezleagă lanțurile care mi-au străpuns carnea, ca să pot simți un timp plăcut Ție, să pot ridica o privire plină de nădejde, să pot ridica mâna ca să ating neatinsul, dezleagă-mi inima încolțită de balaurul care fără milă o sfâșâie, ooo... Dumnezeule totul în jurul meu se spulberă... se pierde.
E noapte... răsari... .