In cuptorul cu foc grozav

ÎN CUPTORUL CU FOC GROZAV
(Devotament total –Daniel capitolul 3)

S-au adunat în valea Dura
cârmuitori şi dregători
Şi căpetenii de provincii,
legiuitori, judecători
Apelul era foarte clar:
să vină toţi şi să privească
Chipul de aur înălţat
şi dup-aceea să-l cinstească.

Chipul cioplit era înalt,
era statuie uriaşă
Muncit-au ca să îl formeze
artişti de cea mai ’naltă clasă
Văzându-l, Nebucadneţar,
stăpânul absolut în ţară
Era în culmea fericirii
sau, cel puţin, voia să pară.

Erau acolo muzicanţi
cu instrumente de tot soiul
(Cavalul, trâmbiţa, chitara
şi alăuta şi cimpoiul)
Ei aşteptau un semn să vadă
să dea semnalul stabilit
Ca toţi să vină să se-nchine
în faţa chipului cioplit.

Şi cine, oare, va-ndrăzni
ca să sfideze hotărârea?
Pedeapsa ar fi fost grozavă:
era, desigur, nimicirea
Căci un cuptor era încins
şi aştepta să nimicească
Pe-acei ce n-ar fi împlinit
dura poruncă-mpărătească.

(Aşa se-ntâmplă-n ţara-n care
puterea este absolută
Corupţia atinge piscuri,
dumnezeirea nu e vrută
Stăpânul absolut dă ordin
capriciul lui să fie lege
Şi ţara merge spre ruină
cu-aşa grozavă făr’delege...

Aşa se-ntâmplă-acolo unde,
nu-L recunosc pe Creator
Şi nu se satură din Apa
dumnezeiescului Izvor
Se dau decrete aberante,
iar sfinţii mult sunt prigoniţi
Dar ei trăiesc cum scrie-n Carte
şi stau pe Stâncă neclintiţi.)

Dar, iată, se aude-un glas,
strident, s-audă adunarea:
„Slăvitul împărat e dornic
ca să vă vadă dedicarea
Când muzica va da semnalul
pân’ la pământ să v-aplecaţi
Şi de aci ’nainte chipul
voi, zilnic, să îl veneraţi.”

S-au închinat mai mult de teama
văpăii focului cumplit
Căci peste tot erau spioni
să vadă cine-ar fi-ndrăznit
În faţa chipului cioplit
să nu vină cu plecăciune.
(C-aşa se-ntâmplă-n ţara-n care
este grozavă urâciune.)

Era în culmea fericirii
stăpânu-ntregului regat
Că-n faţa chipului de aur
mulţimea, toată, s-a-nchinat
Dar au venit spioni să-i spună
că trei evrei nu s-au supus
Şi împăratul, întristat
iscoadelor aşa le-a spus:

„Să se reia ceremonia,
să li se spună răspicat
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego
(pe care i-am favorizat)
Vor înţelege că decretul
e pentru toţi şi-s obligaţi
Să dea dovadă că-s fideli
şi iar vor fi favorizaţi.”

Evreii nu s-au compromis,
şi-au dat răspuns cum se cuvine:
„Tot ce vedem în Univers:
stele şi râuri şi coline
Albine, gâze şi copaci,
oceane, nori şi viorele
Au fost făcute de Acel
ce şade mai presus de stele,

El le-a creat cu măiestrie,
El e Artist şi Dumnezeu
Vedeţi voi ce frum’seţi a pus
în brad, narcisă, curcubeu?
Îl recunoaştem doar pe El
ca Domn şi Creator ce poate
Să ne păzească în furtună,
în cea mai grea dificultate,

Strămoşii noştri au gustat
din ocrotirea Lui sublimă
Căci a creat un drum prin mare
când egiptenii-au vrut să vină
Să-i prindă şi să-i nimicească,
să nu mai fie pe pământ
Dar i-a scăpat cu braţ puternic
de-acel popor aşa nesfânt,

Din alte încercări grozave
i-a scos Iehova, i-a ghidat
Noi ştim acele întâmplări
pe care Moise le-a narat
Isprăvi ce nu se pot descrie
înfăptuieşte-al nostru Domn
El poate-aduce la viaţă
pe cei cuprinşi de-al morţii somn,

Si cum sa ne-nchinăm la altul
ce nu are suflare-n el?
Cu ochii spre Ierusalim
noi ne rugăm ca Daniel
Şi-L proslăvim doar pe Stăpânul
ce dă răspuns la rugăciuni
În EL găsim noi împlinire
şi energie şi minuni,

Iar legea care s-a emis
ştim că se pune-n aplicare
Ştim că ne puneţi în cuptor,
dar Dumnezeul nostru-i mare
El poate stinge-nflăcărarea
menită să ne facă scrum
Şi-n locul focului grozav
să pună briză şi parfum,

Dar chair de ar găsi cu cale
să nu ne scape din necaz
Noi ştim că El, nicicând, nu doarme
ci este-ntotdeauna treaz
Şi numai Lui îi dăm onoare,
iar planul Lui îl respectăm
Oricare-ar fi pedeapsa voastră
numai pe El Îl adorăm,

Sfârşitul nostru pe pământ
ar însemna plecarea-n slavă
Noi nu-L dezamăgim pe Tatăl
căci fără El suntem epavă
O, de aţi vrea să acceptaţi
prezenţa Lui, a Lui lucrare
Abia atunci aţi constata
că El e făr-asemănare.”

Când le-au văzut ei fermitatea
au fost nervoşi, s-au încruntat
Acum aveau dovada clară
şi-ndată-n foc i-au aruncat
Dar ce să vezi? Interiorul
înfierbântatului cuptor
A fost cuprins de adierea
născută dintr-un vânt uşor,

Căci îngerul trimis de Sus
I-a-ntâmpinat stingând dogoarea
C-aşa se-ntâmplă cu acei
ce îşi păstrează-ncredinţarea
Oriunde-ar fi ei sunt păziţi
de îngerii ce stau de veghe
Şi multe binecuvântări
pot, totdeauna, ei culege...

Pe ei nu-i sperie urgia
nici vorbele cu-ameninţări
Şi nu se tem de teroriştii
ce-atacă spaţiul sfintei Ţări
Al lor Stăpân numai cu-o vorbă
poate stopa un val gigant
Pe-ai Lui copii îi poate scoate
din cel mai neguros neant.

*****

Cum dovedim devotamentul
acei ce ne numim creştini?
Venim noi veseli la altar
când lumea ne dă ură, spini?
Dar când o boală nemiloasă
ia dintre noi pe cel mai drag
Mai înălţăm cântare noastră
spre-acel dumnezeiesc Meleag?

Când oamenii ne-apreciază,
când totu-n jur e calm, senin
Parcă nu-i greu să aplicăm
principiul Codului divin
Când toţi ne dau priviri frumoase
parcă-i uşor să fredonăm
O melodie cunoscută
şi pe Stăpân să-L venerăm...

Când El răspunde rugăciunii
ne-am tot ruga, am tot posti
Dar uneori nu ne răspunde
şi-atunci tot fericiţi am fi?
E un prilej de cercetare
spre a vedea unde suntem
Şi cât ne-am alipit de Fiul
ce s-a născut în Betleem...

Nu-ntotdeauna boli, probleme
vor fi luate de la noi
Dar de am învăţat ce-nseamnă
o slujbă de creştini eroi
Nimic nu ne va clătina
de pe orbita veşniciei
Vom arăta ataşament
chiar şi în mijlocul pustiei...

Nu-ntotdeauna uşurări
primi-vom când e presiune
Dar cei ce-au acceptat o cruce
au dovedit adeziune
Au arătat iubirea lor
şi-n situaţii complicate,
Au proslăvit pe Creator
şi-n situaţii încurcate...

Da, uneori focu-i cumplit
şi încercarea este lungă
Iar alteori vântul trufiei
vine ca să ne străpungă
Dar alipirea de Hristos
ne dă aripi în pribegie
Să fim în clocot pentru El
şi-n timpul bun şi în urgie...

De sunt biserici căldicele
e c-a pătruns în mediul lor
confort, tradiţii, nepăsare
răcind cucernicul lor dor
Şi-acum e-o stare de rutină,
un formalism în rugăciuni,
Lipseşte dragostea divină,
nu mai pot face misiuni,

Lipseşte duhul dedicării,
devotamentul e firav
Şi, astfel, nu pot să înfrunte
suflarea vântului grozav
O, unde-i atmosfera-n care
doar Sfântul Duh călăuzea?
Când şi-n prigoane Adunarea
tot lângă Salvator stătea...

Avem noi varianta a doua
ca tinerii din textul dat?
Ştim bine care-a fost răspunsul,
a fost răspuns înmiresmat:
„Ne va scăpa printr-un miracol
al nostru unic Dumnezeu
Dar chiar de nu va fi miracol
nu ne-nchinăm la-l vostru zeu.”

Dac-ar veni urgii, prigoane
în turmă câţi ar rămânea?
Câţi ar fi gata pentru Fiul
viaţa lor chiar să şi-o dea?
Iată-ntrebări răscolitoare
pentru creştinii de acum,
Pentru acei care parcurg,
spre Paradis, îngustul drum.

Dacă ar fi vreun Nero azi
pe cei aleşi să-i dea la lei
Câţi ar mai sta pe-ngusta cale
cum stat-au, credincioşi, cei trei?
Devotament înseamnă slujbă
pe vreme bună sau furtuni
Devotament e pocăinţă
de-i linişte sau presiuni...

Devotament e ascultare,
sută la sută, de Cuvânt
C-aşa putem păstra un crez
pecetluit prin Legământ
Nimic...nimic să nu ne-atragă
din mediul fără Dumnezeu
C-aşa-m promis când ne-am predat,
când am pornit pe-al Lui traseu.

GC/Noiembrie, 2009