In crengile vremii

In crengile vremii se-asterne tacut
Roada rusinii mele
E plina de viermi si-i toata amar
In noaptea privita de stele.

As vrea ca sa-mi smulg deodata
Mirosul putorii din nari;
Mi-e scarba sa vad putrezirea
Ca-i dusa de vant catre zari.

In ochi imi ramane fiorul
Cu jar de regret in simtiri
Imi musca din suflet doar serpii
Edenicelor despartiri.

Si plang in tacerea din mine
Si plang ca-s muscat de aspida
Acum imi zace strivita trairea
De constiinta sub caramida.

Se pare ca totu-i sfarsit de acum
Si copt este fructul amar
Si vad cum in campul vietii
Doar spinii uscati mai rasar.

Dar parca in noapte se-aude
Pe vreascuri calcand niste pasi
Ma sperii crezand ca inseamna
Sentinta purtata de-ostasi.

Dar cand privesc mai bine locul
Zaresc langa pom un strain
Si-L vad cum intinde mana
Dupa rodul cel plin de venin.

Il ia si-l mananca de-a-ntregul
Eu strig nebun si cait:
"Acesta e moarte, Straine
A ceea ce am savarsit!"

Dar El il inghite deplin
Si-apoi de sub pom imi vorbeste:
"Eu iau peste Mine ce ati savarsit
Iar cine crede, traieste".

Dar cine esti de-mi culegi pacatul,
Si-n neguri blestemul mi-ai dus?
Si-atunci o voce sopti de sub pom
Strainul Acesta-i Isus!