ÎN CETATEA LUI NAHOR

În cetatea lui Nahor
Nopțile-sunt lungi și dese
Căci în zidul de tumult
Liniștea, locaș își țese.

Iar pe bolta liniștită
Stele de crâmpeie joacă
La ferești privind în zare
Ochii de safir își leagă

De un fum, de-o caravană
Ce departe, se ivește
Sunt tâlharii de pe dealuri
Sau aducători de veste?

Și neștiind ce e în zare
Lăsănd tot în seama sorții
Ea coboară în iatacu-i
Clătinănd liniștea nopții.

Și în vis aievea parcă
Prinde iarăși totul viață
Soarele urcând pe boltă
Naște foc de dimineață.

Turmele mugind, merg iute
Cu stăpîna lor la apă
Se grâbesc umplând cetatea;
și azi, cine le adapă?

Cu ochi mari, cu păru-i negru
Cu chip cald, cu mâini plăpânde
Vedrele umplând cu apă
Le dă turmelor stătânde.

Însetate, beau năvalnic
și mugind de mulțumire.
Domolindu-și mersul grabnic
își veni Rebeca-n fire.

Dar ce oare se aude,
Coborând in tropot iute
Caravana ce-o văzuse
Cu cămile și cornute.

Încărcate, pentru cine?
Negustori. de mărfuri scumpe
Par că vin din depărtare
Oameni tari, fețe cărunte.

Dar ce fac? Se-opresc pe cale
și-un om cu fața aspră
Cu ochi luminoși de tată
îi ceru apă din vadră

"Rogu-te puțină apă
De ești bună să ne dai?"
"Domnul meu, poți bea în voie
și cu turmele să stai"


"Și voi scoate apă bună
Să dau cămilelor frânte
Săturase-vor cu toate
și cămile și cornute"

Și vărsând în grabă vadra
Alergă înspre fântână
Vadră după vadră apa
îi aluneca prin mână

Omul, aspru cu mirare
O privi nimic zicând
Ca să vada dacâ Domnul
împlinea și suspinănd

Ridică privirea-i blândă
Catre fata minunată
Ce-adăpase a sa turmă
De cămile, turma toată

"A cui ești?"îi spuse omul
Căutând să-i răsplătească
"rogu-te, putem la noapte
Tatăl tău să ne primească"?


Și cu ochii mari și limpezi
Către el rosti ușor:
"A lui Betuel sunt fiică
Fiul Milcăi și al lui Nahor."

"Și de stați gândind cu teamă
De-avem paie și nutreț
Nu îngrijiți, avem de toate
Loc de găzduit, de vreți"

Atunci omul plecând capul
Către cer rosti voios:
"Binecuvântat să fie
Dumnezeul glorios!"

"Ce îndurarea-i a lăsat-o
Și credincioșia lui
Față de Avraam-stăpânul
și de tot ce este al lui."

Iată, mâna lui cea tare,
M-a îndreptat fără cusur
Chiar în casa fraților
Stăpânului meu cel bun."

"Binecuvântatul Domnului
Ești chemat cu bucurie
Casa mea te găzduiește
Pat și masă să îți fie."

"Avraam, al meu stăpân
Porunci să vin aici
Dumnezeul cel măreț
Sfărâmând orice piedici;

Și cum sunt aici rogu-te
Pentru al fiului stăpăn
Pe Rebeca de nevastă
Să îmi dai și de rămân,

Binecuvântată fie
Casa ta și a ta fiică
Ce îți poartă iscusit
Nume veșnic îți ridică!"

"Dacă de la Domnul
Acest lucru vine
Noi nu putem spune
Deci nici rău, nici bine

Iată, deci Rebeca
înainte-ți este
La al tău stăpân
Mergi și dă-i de veste

Că Laban, ce Domnul
Poruncește, face;
Căci numai nebunul
Când aude tace.

Mergi rob bun în pace
Fără nici o frică
Azi în casa-mi Domnul
Urmaș îmi ridică

Binecuvântat să fie
Cel ce toate poate
Care dă viață cui vrea
Cui vrea, moarte.

Dar acum te-oprește
Sufletul să-ti tragi
și mâine porni-vei
Drumul să-l străbați... "
**********************
În cetatea lui nahor
Se aud pași de caravană
Dealul crud de pomi in floare
Urc cămile pe-a lui coamă

Robul bun privind spre ceruri
Cântă Domnului voios
Azi izbânda-i prinse viață
De la Domnul glorios.


Iar pe bolta liniștită
Stele de crâmpeie joacă
și spre zarea fără margini
Ochii de safir își leagă

Ea, știind că astăzi Domnul
îi alese drumul care
îi aduce viață sfăntă
Sfântă binecuvântare

Și cu ochii mari și limpezi
și cu mâini spre cer urcate
își urmează drumu-i mare
Biruinți nemeritate

Spre Isaac îi este gândul
Inima-i de dor tresaltă
Domnu-i va purta de grijă
și de însăși viața toată...
Amin!