În casa pribegiei mele

În casa pribegiei mele,
Îmi amintesc Numele-Ți sfânt,
Privind la cerul plin de stele,
Se umple inima de cânt,
Pășesc agale pe cărare
Și-n gând cu Tine, meditez...
Pătruns de pace si culoare,
Muza mă-ndeamnă să creez,

Și rând pe rând apar cuvinte,
Din matca conștiinței ies,
Apoi, cu dragoste fierbinte,
O nouă elegie țes.
În casa pribegiei mele,
Îmi amintesc Numele-Ți sfânt,
Privind la cerul plin de stele
Se umple inima de cânt.

Și harfa sufletului spune
Într-un solfegiu: Sfânt! Sfânt! Sfânt!
Făcut-ai Doamne, o minune,
Când m-ai ales de pe pământ.
De-aceea mintea mea și duhul,
Sub fald de vreme, la Calvar,
În umilință-așterne stihul
Ce-Ți laudă mărețul har.

În casa pribegiei mele,
Îmi amintesc Numele-Ți sfânt,
Privind la cerul plin de stele,
Se umple inima de cânt,
Că-i întristare, bucurie,
Izbândă eu găsesc mereu,
Cuvântul e din veșnicie,
E Logosul lui Dumnezeu.

Iar versul meu umil, voiește
Sa spună lumii de Isus:
Prieten drag, El te iubește,
De-aceea S-a lăsat răpus!
O moarte prin crucificare,
Ca tu și eu, prin jertfa Lui,
Prin înviere și-nălțare,
Să fim deplini ai Domnului.

Acuma dar, citește Cartea,
Ea e întregul Adevăr,
Ca să-L cunoști fă-Ți și tu partea,
Nu-ți trăi viața în răspăr.
Frumos e versul, poezia,
Dar mai de preț Cuvântul Sfânt,
Să lăudăm toți pe Mesia,
Căci El e Harul pe pământ!

01/05/14, Deva- Lucica Boltasu