În casă plină altădată

În casa plină altădată
autor. Diana G. U.

În casa plină altădată
De râs curat și glas voios,
Azi stă tăcerea apăsată,
Și dorul care-i dureros.

Un loc stă gol la masa-ntinsă,
O pernă rece a rămas,
Iar pașii ce-i făceai odată,
Rămas-au astăzi fără glas.

Ne este dor de-a ta privire,
De zâmbetul ce ne-ncălzea,
De glasul tău în dimineață,
Când casa toată tresărea.

Și parcă nici nu știm a spune,
Cât doare golul ce-ai lăsat,
Căci dintre toți, iubite frate,
Prea repede ai fost chemat.

Mai stăm tăcuți în miez de noapte,
Și ne privim fără cuvânt,
Ne întrebăm de ce durerea,
A coborât pe-acest pământ.

Și mama plânge în tăcere,
Iar tata poartă dorul greu,
Iar noi, rămași să plângem dorul, ,
Te-ncredințăm lui Dumnezeu.

Și chiar de lacrimi vin șuvoaie,
Și rana încă ne mai doare,
Nădăjduim că într-o vreme,
Ne vom vedea din nou sub soare.

Până atunci păstrăm în suflet,
Al tău sfânt chip nevinovat,
Ca pe o stea ce luminează,
În dorul ce ni l-ai lăsat.

​Privim spre cer cu ochi în lacrimi,
Dar dincolo de vremi și nor,
Simțim că-n marea Lui iubire,
Isus alin-al nostru dor.

Căci moartea nu-i o despărțire,
Ci doar un prag spre veșnicii,
Unde durerea nu mai este,
Și unde lacrimi n-or mai fi.

​Nădejdea ne e ancorată,
În promisiunea Celui Sfânt,
Că ne vom strânge iar în brațe,
Departe de acest pământ.

O, ce lumină, ce splendoare,
Va fi când cerul v-a deschide,
Și-n hainele de sărbătoare,
Iubirea iar ne va cuprinde.

​Până atunci, pe drumul vieții,
Pășim cu dorul tău în piept,
Și-n fiecare dimineață,
Acea-ntâlnire o aștept,

Când vom cânta noi împreună,
Lăsând în urmă orice greu,
Și vom uita de orice rană,
Acolo sus... cu Dumnezeu.

Rămâi în inimile noastre,
Rămâi și în al nostru gând,
Precum o rază de lumină,
Care coboră pe pământ.

Iar când ne va chema acasă,
Din greu necaz și din suspin,
Vom fi din nou noi împreună,
Unde în veci ceru-i senin.
Amin