În Casa Domnului

Dumnezeul cel Viu din locașul cel sfânt
Dă viață oricui caută pe pământ
Calea Lui, voia Sa; oricui uită în zare
De plăcerea ce-o dă calea lumii murdare.

Fă-L pe Domnul cel Viu a ta ocrotire,
Unde tu și ai tăi veți găsi mântuire,
Învierea prin Isus Hristos a făpturii căzute,
Înfierea în neamul de Sus, biruința în lupte!

Dumnezeul Oștirilor de-i al tău Dumnezeu,
Găsești în locașul cel sfânt ocrotire mereu.
Vei găsi pacea Sa, vei găsi fericirea
Și-n credință curaj să-ți trăiești o, frate, menirea.

Lângă Domnul aproape să stai tu vei vrea,
Vei uita ce-i afară, bucuros vei cânta
C-ai pierdut o povară cărată prin lume trufaș
Când prin Ușa îngust-ai intrat în sfântul locaș.

Ușa îngustă, cât o cruce pe-un deal zgronțuros
A clădit-o prin jertfă chiar Domnul Hristos.
Pocăința e cheia, dar, vai, e uitată de mulți!
Ea e cheia spre viață. Fără ea vei rămâne afară în curți!

Din curte, un pas tu mai ai până-n locul în care să lași
Trecutul în urmă. De-ai intrat, ai tăi pași
Vor duce spre cruce mereu mai aproape,
Mereu mai departe de-a lumii hârtoape.

Petreceri din lume, păcate ce-adânc te-nrobesc,
Vopsele, podoabe ce-n lume se poartă firesc
Și o libertate întruna-nțeleasă greșit,
Dezmăț, răzvrătire... Prin toate acestea-ai pășit.

Și lista e lungă... Pierdut erai, omule! Ce trist ar fi fost!
Pierdută aș fi de nu m-ar ierta și pe mine Cristos!
Pierdut ești și-acuma de încă refuzi să-nțelegi
Că prin pocăință, și numai așa, de ceruri te legi!

Privește-n oglinda profundă a duhului tău
Și vezi care gânduri te mână 'nainte spre bine sau rău!
Cu cine dorești să te-asemeni, cu Domnul Hristos?
O, nu-ți mai dori să te porți precum lumea de jos!

Ce vezi în oglindă? Icoana ce lumea o-ngână?
De ăsta-i răspunsul, credința ți-e una păgână!
Prin poarta cea strâmtă nicicând n-ai intrat,
Preferi să te-asemeni cu lumea ce piere-n păcat.

Încerci, tot încerci ca să schimbi a plângerii vale,
Încerci să-nflorești trandafiri și zambile pe cale.
Izvoarele vieții nu-ți dau din apa cea bună
Și ploaia-așteptată aduce cu ea doar furtună!

Și viața în ciudă răcnește din inima ta:
E lipsă cumplită de bine în ea!
Căci curtea din Templu-i acum o piață-a cetății
Trudesc negustorii să vândă ofranda răutății!

Hristos ia un bici și plin de mânie s-arată.
Ce bine era să fi fost acum de partea cealaltă!
Hristos sparge târgul mârșav al răilor lumii:
Casa Domnului fi-va în veci o Casă a rugăciunii!
... Chiar și-acum, dacă vrei să-nțelegi, pocăința
E-ntoarcerea ta de la lume cu toată ființa.
E intrarea umilă în locașul cel sfânt minunat
Când primești viață nouă chiar de la Împărat!

Dac-acesta ești tu, ce ferice de tine!
Fiindcă nu vei mai fi niciodată lipsit de vreun bine!
Căci pe unde calci tu, ies izvoare de viață
Și-al pustiei tărâm îl acoperi cu deasă verdeață!

O, și-acuma dorința vieții după Domnul se ține!
Libertatea dorită abia acum ți-aparține,
Libertatea ce te ține departe de a lumii robie
Și care împarte la alții Evanghelia vie!
Amin