text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinescu Emilia Dana
ÎN CAMERA DE SUS
Ne-am adunat cu toții și ne rugăm fierbinte,
Ascultă rugăciunea că nu sunt doar cuvinte,
Venim așa cum suntem, ne punem pe altar,
Nu suntem buni, nici sfinți, dar suntem al Tău dar.

Tu ne-ai adus aici, prin harul Tău trăim,
În lanțul rugăciunii cu toții ne unim,
De mână ne luăm, cu inima ne prindem,
Suntem nimic în lume, de Tine noi depindem.

Suntem fără valoare, valoarea Tu ne-o dai,
Tu ne-ai făcut din tină, dar pentru al Tău rai,
Uniți venim în rugă, în camera de sus,
Îți mulțumim din suflet, aici Tu ne-ai adus.

Cu listele ce-s scrise venim la rugăciune,
Îți cerem vindecare, îți cerem o minune,
E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,
E multă suferință, e timpul la sfârșit.

Satana, ca turbatul, lovește tot poporul,
Noi nu cedăm din rugă, Tu ne ești Salvatorul,
Suntem fricoși din fire, nu vrem ca să clacăm,
De aceea stăm în rugă și lupta ți-o predăm.

Îți cerem Duhul sfânt și ploaia Ta târzie,
Dorim cu ardoare cerul și a Ta veșnicie,
Suntem o grupă mică, din turma Ta suntem,
Fără de Duhul sfânt în luptă nu putem.

Venim cu a noastre liste și sufletul rănit,
Pe liste sunt copiii ce ni i-ai dăruit,
Au ales calea lumii, departe sunt de Tine,
Noi am greșit, se pare, venim plini de rușine.

Îți cerem cu ardoare la toți să le vorbești,
Tu îi cunoști prea bine, Tu poți să îi trezești,
Vorbește-le cum știi, mai blând sau prin furtună,
Sunt nume multe, Tată, pe toți Tu îi adună.

Ajută-ne să fim lumini prin cum trăim,
Să ducem toți Cuvântul și să nu șovăim,
Să fim un far în noapte, căci noaptea lumii vine,
Vrem toți să te cunoască, să fim uniți cu Tine.

Îți mulțumesc din suflet c-am stat în rugăciune,
Îți cer iertare, Tată, cuvinte nu-s a spune,
Cât sunt de fericită că încă este har,
Că încă sunt în viață și am viața ca dar.

Ștafeta rugăciunii eu o predau acum,
Și vreau ca rugăciunea să fie un parfum,
La tronul Tău de har, la tronul Tău de milă,
Ajută-ne să fim o grupă mai umilă.

Să fim prezenți cu toții în cer noi ne dorim,
Strigăm în rugăciune, suntem uniți, venim,
Din camera de sus noi facem un cămin,
Uniți în rugăciune, mai spunem un amin.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>