text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinescu Emilia Dana
ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus eu strig, lângă altar,
Timpul e la sfârșit, dar astăzi este har,
Prin harul Tău puternic eu astăzi mai trăiesc,
În camera de sus eu ruga o rostesc.

E ceasul meu de rugă, e ceasul meu de veghe,
Cu frații mei de mână azi am făcut pereche,
Uniți în rugăciune în lanțul ce ai format,
Ne-am adunat cu toții, căci Tu ne-ai invitat.

Am ascultat chemarea și azi suntem prezenți,
Ajută-ne să fim și-n cer, nu vrem absenți,
Vrem veșnicia, Tată, căci ne-ai făgăduit,
Acela care crede, în cer va fi primit.

Suntem o grupă mică, dar ancorați în Tine,
Aducem rugăciunea cu lacrimi și suspine,
Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Pe liste-s multe nume, acum noi le-am citit.

Predăm în brațul Tău de Tată îndurător,
Pe fiecare membru, suntem al Tău popor,
Strigăm în rugă, Tată, durerea ne-o vărsăm,
Și lacrimile amare aici noi le lăsăm.

Nimic bun nu aducem, doar trupuri mutilate,
De boală, suferință, dar și de răutate,
Vrem să ne pui pe roată, Tu să ne fi Olar,
Transformă-ne în vase de preț cât mai e har.

Trimite Duhul sfânt să ploaie peste noi,
Biserica azi doarme, trezește-ne-i război,
Suntem mireasa Ta, să stăm în așteptare,
Curând se încheie harul și vine grea încercare.

Desțelenește inimi și scoate stricăciune,
Suntem fecioare slabe, doar prin a Ta minune,
Putem fi transformate, lucrarea e a Ta,
În brațul Tău ne ține, aici nu ne uita.

Suntem doar peregrini, călătorim spre Tine,
Ajută-ne să stăm uniți în rugăciune,
Tu ești al nostru Tată și Ție ne rugăm,
În camera de sus uniți și astăzi stăm.

Vom sta și-n veșnicie în camera de sus,
Și-om ppvesti destule cu al nostru drag Isus,
Vom înțelege bine tot ce acum e ceață,
Dorim din suflet, Tată, eterna dimineață.

Noi credem cu tărie că vei veni curând,
Aș vrea să te așteptăm cu imnuri intonând,
Să nu ne risipim, avem toți o credință,
La marea de cristal avea-vom biruință.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>