text Poezii crestine

În brațele trecutului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
În brațele trecutului
autor: Nichifor Nicu
20/02/2025. ora: 23:10

Mi-am scris în suflet amintirea,
Copilăriei ce-a trecut,
Și mi-am șlefuit trăirea,
Ca să pot simți iubirea
Și harul unui început.

Prin anii dulci, cu joc și soare,
Pășeam desculț prin visul meu,
Cu râs și șoapte trecătoare,
Cu vorbe simple și cântare,
Mergând la pas cu Dumnezeu.

Sub nucul vechi, la umbra blândă,
Cântam uitând de orice dor,
Iar vântul serii ce colindă
În suflet mi-a rămas oglindă,
A unui timp nemuritor.

În ochii mamei, calzi, senini,
Găseam mereu înțelepciune,
Povești șoptite din străbuni,
Despre iubire sau furtuni,
Ce au zidit frumos în mine.

Când ploaia blândă mă uda,
Dansam prin iarba fragedă,
Și râsul meu se auzea
Ca o cântare ce chema
O lume lină, magică.

Azi, pașii mei sunt mai grăbiți,
Dar port în mine visul viu,
Cu dor de anii fericiți,
Ce-n suflet mi-au rămas zidiți,
Ca un ecou, târziu, târziu...

Pe drum de frunze și lumină,
Mai calc ades, tăcut, ușor,
Și simt că timpul nu dezbină
Ce inima mai vrea să țină
Din zilele ce dor și dor.

Și mă întorc, măcar în gând,
La jocul meu de altădat',
Cu vise-n zbor, spre cerul blând,
Cu dorul dulce și dansând
Ca frunza-n vânt, purtat, purtat.

Mi-am scris în suflet amintirea,
Și-n ea mă regăsesc mereu,
În nopți târzii, când simt iubirea
Și-nvăț să prețuiesc trăirea
Ca dar divin din Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>