În bătaia grea de vânt

În bătaia grea din vântul, ce-a pornit el cu furie,
Închid ochii, îmi iau zborul, pot să bată azi o mie,
Eu mă-ndrept spre visul care, și în zi îmi este vis,
Ca să-l întâlnesc pe-Acela, ce-Mpărat e-n Paradis.

De-n văzduh sunt leganată, de-acel vânt, nu-mi este teamă,
Căci din ceruri aud glasul, ce mereu la El mă cheamă,
Chear de lupta este mare, și înaintez cu greu,
Pasul mic e pe-acea cale, ce duce la Dumnezeu.

Și-n mânia cea de valuri, ochii eu mereu închid,
Deschid gura și din ele, către Domnul meu eu strig,
Al meu glas mereu l-aude, căci iubit de El sunt eu,
Nu am spus nicicând eu asta, ci mi-a spus-o El mereu.

Din adâncul cel de mare, mă ridică... și la mal,
El mă duce când mă trece, peste-al mării rece val,
Nici un strop nu mă atinge, căci pe brațul Lui cel sfânt,
Sunt purtată eu prin valuri, dar și-n adieri de vânt.

În acele lupte-n care, diavolul mereu răcnește,
A mea inimă cu Domnul, stă de vorbă... povestește,
Căci ea știe, de devine, lupta una mult prea grea,
Dumnezeu este Acela, pentru ea ce va lupta.

Oricât ar răcni adâncul, tulburat el de ar fi,
Sufletul și-a mea ființă, pe Isus îl vor iubi,
Și cu El nu-mi este teamă, chear de-i lupta mult prea grea,
Eu cu El mereu de mână-n lupte grele voi intra.

Chear de-ar bate vântul tare, chear de valuri vor veni,
Chear de-ar ridica adâncul, guri ce pot doar a răcni,
Îmi voi ține-a mea privire, dar și mâinile în sus,
Căci în totul și în toate, biruință mi-e Isus.