În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana…

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda rușinea ce-ți stă acum povară.
Ești dată la străini, bucată cu bucată,

De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit… ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungați părinții, când încă n-am crescut.
Din trupu-ți ciopârțit se-nfruptă azi călăii.

În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roșia Montană.

Plutește prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie…
Pustiu, și morți, și lacrimi, și noi… cu-același chin.

Iar ei, vor fi plecați… și n-o să le mai pese.
Din rănile-ți lăsate, în alte părți de lume,
Și-au dus pe sub ascuns, averile imense.
Ascunși vom fi și noi… ca nație și nume.

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară
Și-ți jur, că n-am să-i iert nici dincolo de tine.
Precum strămoși mei întreagă te lăsară,
Am să te las și eu, la neamul care vine.