text Poezii crestine

In anul ce-a trecut...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
ÎN ANUL CE-A TRECUT...

În anul ce-a trecut
Părintele-ndurării
Ne-a binecuvântat
El nu ne-a dat uitării
În fiecare zi
Sublima Lui iubire
Ne-a dat iluminări
Şi zel pentru slujire.

Prezenţa Lui în noi
Ne-a susţinut trăirea,
Ne-a ajutat în toate
Să ne-mplinim menirea
Parcurs-am calea-ngustă
Cu gândul la răsplată,
Cu gândul de-a avea
O viaţă nepătată.

Au fost şi încercări,
Au fost şi vise frânte
Dar inimile noastre
N-au încetat să cânte
Speranţa vieţii noi
S-a întărit nespus
Ştim bine că pe cale
A fost cu noi Isus.

S-au năpustit spre noi
Atacuri vehemente
Venit-au cu ispite
Tot felul de curente
Dar braţul Celui Sfânt
Ne-a protejat în toate
Să mergem neclintiţi
Spre veşnica Cetate.

Şi-n anul ce-a trecut
Am adunat comori
Dar nu în lumea rece
Ci-n lumea de splendori
Am învăţat mai bine
Ce-nseamnă dedicarea
Respins-am compromisuri,
Am susţinut lucrarea.

Au fost condiţii grele
C-aşa-i în pribegie
Mai vine câte-un val
(Sau chiar câte-o urgie)
Dar am trecut prin toate
Cu-acea încredinţare
Că Duhul de viaţă
Ne-aduce-nviorare.

În boli şi în necazuri
Puteri am dobândit
Din Cartea Veşniciei
Din care ne-am hrănit
Putem să afirmăm
C-a fost un an de har
C-a fost atât de darnic
Al Cerului hambar.

Am înţeles mai bine
În anul încheiat
Ce rod dă suferinţa
Şi traiul ne-ntinat
Am constatat din nou
Că-n viaţa trecătoare
Trăirea cu Isus
Produce sărbătoare.

Nu ştim ce va aduce
Secunda următoare
Dar ştim că-n luntrea vieţii
E-Acel ce dă salvare
Şi mergem fără teamă
Spre ţinta cea de Sus,
Spre veşnica Dumbravă
Din Ţara făr’ apus.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>