text Poezii crestine

În a vremurilor taină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
În a vremurilor taină, ce-i ascunsă în cuvânt,
Astăzi se încred creștinii, ce pășesc ei pe pământ,
Către cerurile-nalte, se îndreaptă lin în zbor,
Zborul lor e dus pe aripi, care sunt pline de dor.

Într-o trecere de vremuri, stau tăcuți doar ascultând,
Ce le spune iarăși cerul, când el strigă-nspre pământ,
Și așteaptă cu răbdare, trecerea ca să se treacă,
Jos la poala crucii Tale, cu privirea ridicată.

În al timpului răcoare, l-adăpost astăzi se strâng,
Cei ce-și duc cu greu povara, și mereu doar plâng urcând,
Dar ei știu că nu-i departe, ziua cea de sărbătoare,
Și sub aripa întinsă, stau umili în așteptare.

În a vremurilor vreme, și sub nori stau azi tăcuți,
Ei sunt plini de o nadejde, ei știu Doamne că nu-i uiți,
Prin credință trec de timpul, peste ei care-a venit,
Știu că Tu ești viu și toate, pentru ei le-ai biruit.

Ascultând mereu de Tine, și pășind pe urma Ta,
Ei sunt țint-acelor pietre, dar și guri care ar vrea,
Să-i înghită... dar ei pasul, în sfințire îl pășesc,
Și de cele ce-s divine, azi creștinii se-alipesc.

Nu se-ndepărtează Doamne, chiar de-s vremi de încercare,
Nici în vuiet de furtună, ce aduce tulburare,
Căci ei sunt creștinii care, de cuvânt au ascultat,
El le este o tărie, veșnicule Împărat.

Au simțit a lui putere, gura Ta când l-a rostit,
Prin credință-ntotdeauna, biruință au primit,
Sunt acei creștini ce-așteaptă, Tu pe nor ca să revii,
Niciodată ei iubirea, n-au pierdut-o... cea dintâi.

Ațintește-ți azi privirea, înspre ei și fii mereu,
Tu a lor nădejde vie, veșnicule Dumnezeu,
Fii puterea-n care astăzi, Doamne ei nădăjduiesc,
Căci ei sunt creștinii care-n orice vreme te iubesc.

Te iubesc... și a lor viață, în slujire-o au mereu,
Te iubesc... și-a lor iubire, ți-o arată Dumnezeu,
Lângă Tine-n orice vreme, astăzi stau sfinte Isus,
Și din valea umbrei morții, ei privesc numai în sus.

Sunt creștinii ce în toate, Doamne-ntruna te-au urmat,
Umilință... prigonire... hulă-n viață au răbdat,
Pe al pocăinței cale, dar nu s-au întors din drum,
Ca-n acele vremuri grele, nu se-ntorc ei nici acum.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>