Impresionabil

Îi spuse bunica despre Hristos
În mirifice vacanțe de Paște.
Bunica știa totul să zică frumos,
Zicea și de omul neomenos
Că mila Preasfântului, el, n-o cunoaște.

Nepoata crescu printre sfaturi și păști
Și ajunse să-și poarte de grijă...
De trup, că de suflet nu se spune în găști,
Vesele găști de tineri cu măști
Pe suflete... Iubirea o prinse în mreajă!

Vesel, romantism și stabilitate...
Idealul cel fără de pată!
Clipe trăiesc cu intensitate,
De mână străbăteau aleile toate
Deznodănd, al inimii mister, prima dată.

Salutau cerul, stelele, florile.
Orele treceau neștiute...
Pluteau până întâlneau zorile.
Pământul, dedesupt, își înviora culorile.
Când nu se văd, sunt zmeie pierdute...

Liturghii și vorbe 'nțelepte
Verdele colț din suflet...
Nu poate să nu-și îndrepte
Inima ei, pe-a iubirii lui trepte...
Inel, să fie cu el, e chiar desuet.

O fi și o nuntă, cu ce se cuvine,
Vor face pregătiri pe îndelete...
Nași, invitați de soi, că-i o rușine
Să uiți vreun detaliu. Nu-i bine
Să ieși din tiparul lumii decente...

Trec luni cu soare fără de nor.
E cu-alesul, cu-a ei jumătate...
Luni feerice... În Eden chiar e spor
Când își sunt, reciproc, ajutor
Și își oferă, unul altuia, libertate.

Libertate de a fi cu amici, câteodată,
Să caute să se relaxeze,
După stres și muncă încordată...
Tonusul lui intră în declin, deodată.
Omenește vor să remedieze...

Se prăbușește. Calvarul începe c-o doză.
Ușurare infimă. Inima lui se-nvenină.
E greu dependența să și-o susțină,
Ia din casă ultimii bani, seara suspină
Cenușie-i, acum, viața lor roză...

Vinde tot. Ea, blând, se-mpotrivește.
Zadarnic îi spune de centre.
Durerea-i infernală clocotește.
Luni, bani de la ea cerșește.
Iubirea e floarea ce crește și-n vetre!

Tainic, se retrage în verdele colțișor
Din suflet, cu rugăciuni și mătănii multe.
Bunica îi spusese că al milei izvor
E-n inima Hristosului răscumpărător,
În stare să scape pe om de forțe oculte.

Din omul preaiubit mai rămăsese o umbră.
Privirea chinuită, vioaie altădată,
Ades, o-nvaluia o disperare sumbră.
Ea chinu-i alina c-o îmbrățișare tandră
Din care se rupea cu fața-n plâns scăldată.

Curând, corpu-i nu mai digeră hrana.
Cu lacrimi șiroinde, spre Cer ridică fața;
„O, Doamne, miluiește și ne redă viața
Că-n tine e iertare și, la necaz, speranța!
Al milei balsam să-mi vindece rana!

Simți o pace cum nu simți vreodată.
În minte îi apare să facă legământ
Cu cel ce-mparte viața, de moarte atacată,
Aducând curățire-n trăirea necurată
Și să implore mila în Sfântu'așezământ.

După așa propunere, o privește uluit
Nu mai aude bine, nu pare-adevărat. .
Acum, când nu mai speră să fie ridicat
Vrea clopote de nuntă... Jale-au de sunat...
Să-l părăsească-n grabă pare mai potrivit.

Se fac în ceva zile febrile pregătiri,
Reduse la esență, două ceremonii.
Rudeniile miloase îi sprijină pe miri,
Deși nu pot percepe rostul unei târzii uniri,
Când pentru mire urmează zile de agonii.

Mireasa pare, totuși, atât de hotărâtă...
Pe fața-i radioasă speranța se citește!
De îndoieli, de frică, nu este doborâtă.
Credința este-aceea ce-o face neclintită!
Atâta siguranță pe toți îi uluiește...

Începe bătălia-n ajun, să își convingă
Firavul partener, ca-n sfânta zi de mâine
De maleficele prafuri deloc să nu se-atingă.
Numai unirea a trei poate să-nvingă!
Speranța ei e tot ce-i mai rămâne... .

Ziua de nuntire-i aduse acel asumat chin
Dureri, vertij, halucinații
Cu greu, prinse-n picioare și ultimul „Amin"
Seara, ajuns acasă, o doză-i fu sprijin,
Dar, simte, clar, lăuntric, în cuget, fibrilații.

Simte atâta jale și-atata remușcare...
Trupu-i în echilibru, dar duhu-i apăsat
Ea cu iubirea-i veni să-l împresoare,
Dar, iată, c-apăsarea devine și mai mare...
Se roagă de iertare și este ușurat.

Ea lacrimile-i șterge, le șterge și pe-a ei,
În poale îl adoarme, sufletul să-i aline...
Unirea lor e sfântă că-i o unire-n trei:
Una-s cu Domnul, sfințiți, prin El, sunt ei.
Chipul drag al bunicii în minte îi revine.

Sunt ani de-atunci și, aflându-se salvați,
Se-nscriseră în oastea Salvării lui Hristos!
Din dependenți, aveau scumpe surori și frați
Împărtășind credința. Mulți sunt eliberați
Și se îndreaptă, siguri, spre țărmul glorios!