Imposibilul

Smochinul blestemat n-a mai rodit nicicând
Dar meditând cuvântul, m-a frământat un gând:
De ce Isus a blestemat smochinul neroditor?
Căci încă nu era vreme smochinelor!

E ca și cum iarna ai vrea să culegi mere:
E normal că mărul n-are ce să-și ofere.
C-o logică simplă înțelegi ușor
Că iarna nu este vremea merelor.

Și atunci de ce l-a blestema degrabă?
Căci era normal roade să nu aibă!
Fiindcă Dumnezeu să știți, e singurul
Cu dreptul să ne ceară imposibilul!

Știu, e imposibil să îi iubești pe cei
Ce prin cuvinte-ți lasă în inimă cârcei,
Dar cât este de greu, iată, Isus cere
Să iubești și să rabzi a vorbelor durere.

Cum n-ar fi imposibil când altul te-a lovit
Să nu-i răspunzi la fel, ci să stai liniștit,
Ba mai mult, Isus, în loc să-ți dea răgaz
Te pune să întorci și celălalt obraz!

Nu pare imposibil stăpânul să-ți ceară
Pentru ce n-a semănat, vreodată socoteală?
Ți-a Domnul ție un talant, sau doi
Dar iată că dorește mai mulți înapoi!

E atât de greu când vin pietre spre tine
Celor ce le aruncă să le urezi de bine,
Să știi că n-au dreptate și totuși tu să taci,
E-aproape imposibil, dar așa să faci!

Dumnezeu ne cere și nouă uneori
Imposibilul, dar de atâtea ori
Noi suntem smochinii care nu rodim
Și chiar când e recolta, tot frunze oferim.

Dacă Domnul iarna îți cere să-nflorești
Că asta-i imposibil să nu te gândești!
Imposibilul e posibil prin credință
Iar celui ce crede, totu-i cu putință!

Gândește-te acum la viața ta întreagă
La medicii care n-aveau ce să-ți facă,
La Dumnezeu pe care nu-l cunoșteai defel
Dar care a venit să te cunoască El!

Gândește-te la cei pe care credeai că îi urăști
Dar Domnul te-a făcut prin El să îi iubești.
Gândește-te când ziceai că n-o să te ridici
Dar iată-a fost posibil, și astăzi ești aici!