Îmi eşti ce am mai scump

Pe când un plod fără chip eram,
În pântecele mamei abia de răsuflam.
Tu mă vedeai, mă cunoşteai.
Şi zilele vieţii mele le ştiai.

Iar când pe lume m-am născut.
Îmi dădeai sănătate, îţi eram plăcut.
Şi tot crescând păcătuiam
O, Doamne, nu te cunoşteam!

Dar Tu tot te descopereai,
Cu dragoste mă-nconjurai,
Spre crucea Ta mă îndreptai.
Tot mă chemai, şi mă chemai.

Până-ntr-o zi când m-am predat
Şi nicicând n-am mai regretat.
Nimic nu mai are valoare,
Decât să fiu pe-a Ta cărare.

Mai înfiat, sunt al Tău fiu,
Şi alt ceva nu vreau să ştiu.
Nu-mi trebuie nimic în lume,
Decât să port frumosul nume.

Nu vreau un loc de cinste sus.
Decât la crucea lui Isus.
Nu vreau averea pieritoare.
Tu-mi eşti averea cea mai mare.

Ce bine-i lângă Tine, Tată!
Nu vreau nimic, nici o răsplată.
Doar ca să stau la pieptul Tău,
Pe veci să mă ştiu robul Tău.

Nimic n-am de pierdut în viaţă,
Credinţa-n Tine mă înalţă.
Te laud şi Te preamăresc.
Şi-ţi spun cu lacrimi: “Te iubesc!”