text Poezii crestine

Îmbrăcați-vă în haina care este doar Hristos

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Îmbrăcați-vă în haina care este doar Hristos,
Să vă însoțească harul, ce mereu e glorios,
Harul Domnului ce este, peste toți azi revărsat,
Dar de inimi împietrite, este harul refuzat.

Cu păgânătatea lumii, să o rupeți pe pământ,
Să cunoașteți bunătatea, harului Acelui Sfânt,
Doar el poate ca să fie, călăuză zi de zi,
Harul este o lumină, stinsă ea... nu poate fi.

Evangheli-auzită, este doar cerescul har,
Care mută chiar și munții, el dărâm-orice hotar,
Căci aduce o credință, harul cel Dumnezeiesc,
Care este neclintită, pentru cei ce se grăbesc.

El mereu doar întărește, el tărie poate fi,
Harul cerului ce poate, pe oricine mântui,
Lasa-l azi să te cuprindă, harul nu îl refuza,
Te va ține lângă Domnul, el te poate ajuta.

El te-ajută-n prigonire, poate răni acoperi,
Cu cereasca vindecare, care nu se va sfârși,
Căci un har nu are margini, este el nemărginit,
Este-un har să ai azi harul, Celui care s-a jertfit.

Să găsești neprihănirea, te ajută el mereu,
Și să ai asemănarea, veșnicului Dumnezeu,
Fără el nu ai lumină, el te poate lumina,
Doar prin har de sus coboară, călăuza-n vremea grea.

Azi de sus se mai revarsă, vine-n cercetare iar,
Pentru cei robiți de lume, să le dăruiască har,
De nu simți a lui căldură, să privești îndată-n sus,
Cel adevarat el este, doar în mâna lui Isus.

Câtă vreme se mai scurge, nu putem aici a ști,
Însă știm că numai harul, poate inimi mântui,
Să îl căutăm întruna, să rămânem doar în el,
S-avem parte de-ndurarea, ce o are Sfântul Miel
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>