Imblinzirea firii

Îmblânzirea firii

Stăpâna vieţii-ar vrea să fie
Să controleze-a noastră soartă
Să n-avem parte de vecie
Să nu intrăm pe-ngusta poartă.

Ar vrea să ne vărsăm amarul
Cu vorbe grele de ocară
Ne-ndeamnă să uităm hotarul
Să n-alergăm spre sfânta Ţară.

Şi tot mereu şi-arată colţii
Şi ne conduce-n ispitiri
S-ar bucura să ne dea morţii
Să nu ajungem la-mpliniri.

Iar când te duci la Adunare
Ea îţi provoacă somnolenţă
Sfidează orice îndurare
Cu răul intră-n concurenţă.

Doreşte doar plăceri deşarte
Şi lux şi faimă şi senzaţii
Dar de Hristos ne va desparte
De har şi sfintele-aspiraţii.

Ci doar extravaganţa lumii
O mulţumeşte pe deplin
Şi se complace-n starea humii
Şi-n poftele ce zilnic vin.

Iar de credem c-o-mblânzim
Prin spectacole păgâne
O! Ce-amarnic ne-amăgim !
Tot la lucru-n noi rămâne.

N-o-mblânzim cu simţ carnal
Nici cu film în miez de noapte
Nici cu-n zgomot infernal
Nici cu-ale Satanei şoapte.

Nu-ncercaţi s-o răstigniţi
Nici cu fantezii şi-obsesii
Nici cu duh de răzvrătiţi
Nici cu falsele impresii.

Doar prin dragoste nestinsă
Şi prin zel ceresc, divin
FIREA e mereu învinsă
De îndemnul ei meschin.

Doar prin stare îngerească
Şi genunchi plecaţi în taină
Scapi de forţa-i diavolească
Scapi de necurata-i haină.

S-o învingem cu Scriptura
Şi cu Sfântul Duh, curat
Folosind din plin măsura
Unui trai spre CER ’nălţat.