Iisus orb și surd

Iisus a fost orb, și surd – nu vedea, nici n-auzea,
Decât pe Tatăl din ceruri, ce făcea și ce vorbea.
N-avea ochi, n-avea urechi pentru nimeni și nimic
Care nu venea din Tatăl - fie mare, fie mic.

Taina vieții Lui ascunse sta-n puterea... slăbiciunii
TOTALE față de Sine, de Satan și-n fața lumii.
Căci umplându-Se cu Tatăl pe cât S-a golit de El,
A-nfrânt „eul”, Satana și lumea, prin puterea Lui de... miel!

Ca om, S-a făcut un NIMENI până la desăvârșire
Renunțând completamente la omeneasca Lui fire.
Și-astfel S-a umplut cu Tatăl tot așa desăvârșit
Cum se-ncinge fierul care, pus în foc, e înroșit.
Fierul rămâne tot fier; focul rămâne tot foc.
Dar de fierul care lasă să fie pus la un loc
Cu focul încins din vatră, nu poți să te-atingi nicicum
Căci focul din el preface tot ce arde-n foc, și scrum

Iisus, ca om, e ca mine – un fier simplu, ordinar.
Dar ce L-a făcut S-ajungă un om extraordinar,
A fost Tatăl – Cel în care S-a vârât de bunăvoie
Renunțând la TOT ce-I vine de la propria Lui voie.

Ca și fierul din poveste, El din om nu S-a schimbat.
Dar fiind unit cu Tatăl care-I veșnic neschimbat,
Lumea, firea și Satana, când se-apropiau de El
Nu puteau să-L mai atingă căci, deși era tot Miel,
Dădeau mai întâi de Tatăl, cum dai de foc mai întâi
Când îl scoți încins din vatra focului cuptorului.
*
* *
Vreau și eu să uit de mine, și-apoi să mă contopesc
Cu TOT ce e de la Tine pân-ajung să mă-nroșesc
Ca fierul cel scos din vatră, ajungând așa de plin
De Tine, o, scumpe Tată, și de TOT ce e Divin,
Încât firea, Satana și lumea, când vor fi pe lângă mine,
Să nu mă mai poată-atinge, căci vor da întâi de Tine!