Îi spun inimii să tacă

Îi spun inimii să tacă, căci în vremea ce-a venit,
Nu e timp de multă jale, este-un timp de pregătit.

Eu îi spun să se sfințească, în smerenie să fie,
Să nu fie răzvrătită, în atâta gălăgie.

Dar din zorii dimineții, pân-ajunge-n înserat,
A mea inimă se zbate, ea se plange ne-ncetat.

Eu îi spun ca ea s-asculte, dar nu este-ascultătoare,
Îmi tot spune că durerea, ce o simte e prea mare.

Varsă lacrimi nevăzute, în ascuns inima mea,
Un trecut umbros i-aduce, inimii doar vreme rea.

I-a lăsat doar răni ce astăzi, ele-o macină ușor,
Nu o lasă să-și deschidă, aripile să-și ia zbor.

Azi îi spun inimii mele, din suspin să se oprească,
Sus în ceruri este Unul, înspre care să privească.

Poate El ca să-i aducă, chiar acum eliberare,
Poate s-o tămâduiască, căci El este vindecare.

Bucurii de este tristă, poate El ca să îi dea,
De se urcă azi în grabă, inima în mâna Sa.

Ea de El va fi purtată, spre-un tărâm ce este sfânt,
Fără inima să simtă, lupta din furtuni și vânt.

Astăzi îi mai spun odată, ea să fie răbdătoare,
Chiar de este-a ei durere și-ntristare-atât de mare.

Să se-ncreadă în puterea, care vine doar de sus,
Este ea puterea vie, ce-i în mâna lui Isus.