IERTAREA, CHEIA BIRUINŢEI

Domnul tuturor ne spune că iertarea e vitală
Iar acel ce n-o acordă este afectat de-o boală.
Boala urii este veche și în Cain are-un tată.
Și de-atunci, boala aceasta a cuprins chiar lumea toată.

Dumnezeu este iubire, însă diavolul e rău
Și întotdeauna-și face pretutindeni planul său:
Să distrugă, să înșele și să facă lumea praf,
Să vedem pe-a sale urme doar confuzie și jaf.

De-aceea-n lumea noastră a venit Isus Hristos
Coborând din cerul slavei pe o treaptă cât mai jos.
El născutu-S-a în iesle, nu într-un luxos palat
Și S-a limitat pe Sine într-un Om adevărat.

I-a fost foame, I-a fost sete. Uneori a obosit.
A fost ispitit în toate de vrăjmașul cel cumplit.
A venit ca să-l ridice pe primul Adam căzut
În păcat, prin neascultare, când mânca străinul fruct.

A venit ca să-l distrugă pe șarpele cel viclean
Și din om să-l scoată afară, prin al mântuirii plan.
Dar asta-nsemna și-o cruce și trupul Său răstignit,
Ca s-arate lumii noastre Dumnezeu cât ne-a iubit.

Așa a-nțeles iertarea El, Fiul lui Dumnezeu,
Să plătească preț de sânge în momentul cel mai greu.
Când de pe tronul Măririi, Tatăl nu I-a mai vorbit,
Fiul a strigat pe cruce: „Pentru ce M-ai părăsit?”

Aici stă ascuns secretul ispășirii tuturor:
Dacă noi credem în Mielul ce-a murit biruitor!
Nu există azi iertare fără Jertfa lui Isus,
Dacă nu accepți pe cruce eul tău să fie pus.

Crucea e sfârșitul lumii ce-a fost plină de păcat.
Învierea e dovada că El ne-a răscumpărat.
Nu mai suntem nici ai noștri, nici ai lumii de acum.
Ci noi mergem prin credință pe al gloriei sfânt drum.

Drumul nostru-i zbor spre slavă, împreună cu Isus,
Ca să fim toți împreună în Cetatea cea de Sus.
Unde vor fi toți martirii ce pe Domnul L-au urmat,
Care-au suferit în lume, dar de El nu s-au lăsat.

Tu ce-asculți aceste toate, vei fi sarea ce dă gust
Sau vei fi pe calea largă, nu pe drumul cel îngust?
Vino azi cât este soare și cât ușa nu s-a-nchis,
Să petreci în sărbătoare cu Isus în Paradis!