Iertare

Iertare

De-aş putea aş cere iertare,
Din suflet cuvintelor care,
Puse de mine în rime stângace,
Au început cu lacrimi a plânge.
Trăgând fără milă de ele,
Ca şi de firave şiraguri de perle.
Mângâiate cu mâna grăbită, atinse,
Ajuns-au împrăştiate, desprinse.
La fel, cuvintele s-au răzbunat,
Şirag în loc să fac am deşirat
Si versul a-nceput a lăcrima,
Căci am uitat cuvintele îmbrăca.
In epitet de borangic şi in,
Sa le pun panglici, curcubeu,
Mii de culori din gândul meu!
Iar poezia ce am vrut a fi îndemn,
A devenit prea goală, un însemn,
In strofe fără noimă deşirate,
Precum şi perlele împrăştiate.
Să recompun şiragul vreau,
Să le aşez cum l-anceput erau
Si perlele cu grijă să le-adun,
Şirag frumos pe foaie să compun.
Si plânsul lor, ce-i plânsul meu,
Să îl alin de prin auzuri zgâriate,
Viaţă să dau cuvintelor înrourate!
Şi plâng cuvânt ce-am scris grăbită,
Ca şi pe-o floare neânflorită!
A mea gândire Doamne stăpâneşte,
Pe mai departe dă-mi îndemn, putere,
Ca din cuvinte să fac doar coliere
Şi prin cuvinte să cer cuvintelor iertare !

02.11.2007