IERTARE

1. Pe drumul bătut de furtună,
Cu frunze uscate, venite din urmă,
Cu sufletul trist, dezbrăcat de iubire
Mă-ndrept spre o lume ce n-are menire

2. Picioarele-mi goale, târâte prin pietre,
Cu gura uscată, sleită de sete,
Cu vocea pierdută, cu faţa lividă
Trăiesc cu speranţa izbăvirii dorită

3. Alerg către oameni cu mâna întinsă
S-apuc o lumină în negura stinsă
Cu ochii orbiţi de minciună, de ură,
Cerşesc îndurarea iertării din urmă

4. În praful robiei scriu gândul din minte
Sperând să-l privească al meu Bun Părinte;
Dar prieteni din umbră cenuşă aruncă
Să-ngroape-n uitare o veche poruncă:
„Iubeşte-ţi aproapele, ca pe tine ajută-l!"

5. Speranţ-ai deşartă să cred că din moarte
Există salvare, iertare, uitare...
Dar mâna străpunsă ce braţu-mi apucă
Mi-aduce aminte de jertfa cea sfântă

6. Din lanţul tăcerii o şoaptă se rupe,
Desprinsă de mâna străpunsă de cuie;
O viaţă renaşte şi-mi curge în vine,
Prietenii pier înghiţiţi de ruine...

7. Din pleoapele-mi grele cad picuri de ploaie,
Stropindu-mi obrajii, ...cerându-mi iertare;
Iar sufletu-mi gol, s-a-mbrăcat de lumină,
Căci tot ce-a rămas e doar pace divină