Ierihonuri

Privind în urmă la a mea viață
Nu pot uita cum m-ai călăuzit
Şi cum mi-ai dat putere şi speranță,
Când mă vedeam aproape prăbuşit.
Iar dacă e un om aici în lume
Ce nu se-ncrede niciodată-n el,
Ci doar în Tine şi-n al Tău sfânt Nume,
Acela sunt cu siguranță eu.

Fără de Tine aş fi fost pierdut, ştiu bine
Căci de cel Rău aş fi fost înghițit
Dar Tu, privitu-m-ai cu milă şi iubire
Şi-n mâna Ta, mereu m-ai ocrotit.
Mi-ai arătat puterea Ta cea mare
Când ziduri groase-n față îmi stăteau
Eu mă gândeam: dar cum cădea-vor oare? ...
Aşa de neînvins ele-mi păreau!

Cu cât trecut-a timpul, mai mari ziduri
În fața mea masiv au apărut...
Privindu-le, ziceam: O, cât de singur
Sunt... Cum cădea-vor ele la pământ? ...
Şi totuşi, un cuvânt ai spus din ceruri
Iar zidurile mari s-au prăbuşit...
O, iar întrezăream frumoase țeluri
De cum lucrai Tu, rămâneam uimit.

Iar azi? Şi azi, din nou văd Ierihonuri
Mai mari ca niciodată-n viața mea
Şi mă întreb din nou, în gânduri stoluri:
Dar oare-acestea cum se vor surpa?
O, Doamne, dă-mi putere şi credință
Să văd cum Tu mergi iar 'naintea mea,
Smerit să văd cum iar dai biruință
Cum Ierihonuri grele vor cădea!

Să trec biruitor mereu 'nainte
Cu toți cei dragi urcând spre Canaan,
Cântându-Ți bunătea, scump Părinte,
Şi harul Tău ce nu are hotar.
Căci biruințele trăite-aici în lume,
Mă fac să îmi doresc cât mai curând,
Intrarea-n țara de topaz şi pietre scumpe,
Unde nu voi mai suferi nicicând!