text Poezii crestine

Ieremia 3. p.1.-a

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
Ieremia plângerile 3. p, 1-a
Suferințe și mângâieri


Eu sub puterea DOMNULUI
Am văzut suferința sub nuiaua mâniei Lui
El m-a mânat în întuneric și nu în lumină
Numai împotriva mea își întinde-a Sa Toată ziua
Mi-a prăpădit carnea și pielea
Și oasele mi le-a zdrobit parcă cu piua
Împotriva mea zid a făcut
M-a-nconjurat cu otravă și durere
De la-nceput
Și m-a făcut să locuiesc în întuneric
Și cu morții cei morți de multă vreme
Cel Atotputernic
Pe mine ca pe-un nemernic
Cu zid ma-nconjurat ades
Ca să nu pot să ies
De parcă eram vâslaș la trireme
M-a pus în lanțuri grele
Să tot strig cerând ajutor prostește
Că El rugămintea mea n-o împlinește
Calea mi-a blocat cu pietre cioplite
Cărările cu pământ au alunecat și s-au scurs

Mă pândește-n ascuns ca un leu sau
un urs
Căile mele pe drumul abrupt
Bucăți le-a făcut și le-a rupt
Și m-a devastat
Arcului șiu săgeților sale țintă m-a postat. Săgețile Lui DUMNEZEU
Pătrund adânc înăuntrul meu
Am ajuns de râsul poporului
Care mă pune în cântece de batjocură
Cântece ce poporul îl încântă și-l bucură
M-a îmbătat cu pelin și m-a săturat de amărăciune
Sunt ca beat de vin și făcut de minune în lume! ! ...
Mi-a sfărâmat dinții cu pietriș
Cu cenușă m-a acoperit
Și ca pe-un nebun m-a împrejmuit
Pacea Tu mi-ai luat
Și nu mai văd deloc prosperitate
Mă râd toți cei din cetate.
Starea la care-am ajuns acum e
Ca o viață bolnavă
Și mi-am zis:
”S-a dus puterea mea și nădejdea mea în DOMNUL
Adu-ți aminte de pelinul înghițit și de otravă! ! ...
Sufletul meu și le amintește bine
Și în e mântuit, în fine! ... ”
-Iată ce gândesc în inima mea și sper
Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit
Darurile Sale n-au ajuns la capăt
Harul Domnului, face putere să capăt...
DOMNUL este Stăpânul fidel
Care-ntărește sufletul meu
De-aceea îmi pun toată nădejdea în El
Unic DOMN și veșnic Dumnezeu! ! ...
E bun cu cine se-așteaptă de la El,
Cu sufletul care-l caută insistent
Bine este s-aștepți ajutorul acel
Pe care ți-l livrează atent.
E bine pentru om
Să poarte jugul în tinerețea lui
Și cu speranță s-aștepte binefacerile Domnului! ! ...
Jugul să-l poarte încât
Dumnezeu i l-a pregătit și așezat pe gât
Și omul să-și umple gura cu țărână
Dacă-n aceasta mai e vre-o speranță
Obrazul să-l dea să fie lovit fără vină
Și să se sature de de batjocură
Și de-a sa constanță în această viață! .
Căci Domnul nu se mânie pentru totdeauna
Și când mâhnește pe cineva
Îi arată apoi îndurare
Fiindcă se-ndură așa
Dup-a Lui bunătate și iertare...
Că El nu mâhnește de bunăvoie
Și nici nu necăjește cu plăcere
Pe fiii oamenilor
Când prizonierii unei țări se calcă
În picioare de-odat
Și când se încalcă dreptatea omenească
În fața celui Preaînalt
Și când un om oarecare este nedreptățit
În cauza lui
Nu se răscolește mâniaDOMNULUI? ? ...
Și chiar dacă cineva nu crede
Domnul toate le vede
Cine afirmă că un lucru s-a împlinit
Și se întâmplă fără ca Domnul să-l fi poruncit! ? ! ...
Nu iese din gura Celui Preaînalt răul și binele? ! ? ...

Blându Ioan
27.07. 2024.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tot ce ai
Ce ai primitNu e al tău,Ci este al Domnului Dumnezeu.Că ai putut să faci cevaEste în toate voia Sa,Voia Domnului Isus,Lipsă-n viață să nu duci.Sănătatea El ți-a dat-o,Nu fii mândră, că păcatulÎn ascun... Citeste mai mult >>
Glasul ce Strigă în pustie!
`Glasul ce Strigă în pustie! `Ce Glas strigă în pustia. ?Acestei lumi în care iești?Care voce mai răsună?Prin viața ce-o trăiești. ?În pustiul încercării.Glasul tău cum se aude. ?Cum treci clipele dur... Citeste mai mult >>
Un gând,o vorbă bună
Un gând, o faptă, o vorbă bună,Nu te costă nimic să fii bun.Să mergi pe la oamenii ce-s în nevoi,Să le spui: „Sunt aici cu voi.”Chiar de nu le poți oferi multe,O vorbă bună mult îi poate ajuta.Nu caut... Citeste mai mult >>
Rugăciune fără cuvinte
Ce e Doamne pentru TineCeru aceasta înnorat?Când Tu poți printr o suflareNori să i alungi de-ndat.Sau nu e credința noastrăÎndeajuns de nflacarataSpre a ne servi de aripi către zarea mult visată. .Înd... Citeste mai mult >>
Doamne
Doamne nu îți cer altceva,Decât să privești la mine acuma,Uită-te în îndurarea Ta,Acuma la inima mea.Privește spre mine degrabă,Cum inima mea te cheamă,Cum strig către Tine tare,Să vi în ajutor din sp... Citeste mai mult >>
Fii și tu în Slujba Lui!
`Fii și tu în Slujba Lui! `O cetate stătătoare.Fii în viața, trecătoare.Un parfum de bun miros.Pe drumul către Hristos!Un început de bunul mers.Celui căzut dândui un sens.Celui lovit fii alinare.Fii v... Citeste mai mult >>
Cu ochii spre ceruri(variantă)
Cu ochii spre ceruri(variantă)Destui, cu ochi spre ceruriPlângând, genunchii-ndoaieȘi plâng cu stropi, șiroaie,Încât, pământu-nmoaie...De ani și ani la rândSe roagă Yah și plângPlâng fiindcă lumea la... Citeste mai mult >>
Cinstiți sângele Mântuitorului!...
Cinstiți sângele Mântuitorului! ...Nu-l mâniați, pe Domnul,Că mult iubește omul,Cu bucurii-l, dezmiardă,Deschide mâna, largă.Păcatele să-i șteargă...Că ce primim, de sus,Nu-s bani să ruginească,Ci t... Citeste mai mult >>
Biruința În Isus
Dacă adesea ai căzutȘi trist erai pân' la pământ,Biruință ai avutÎn Domnul nostru Scump Isus.Dacă nimica nu ai mâncatDe viață tu te-ai săturat,Tu biruință ai avutÎn Domnul nostru scump Isus.Dacă în fa... Citeste mai mult >>
Îți dă lumină și-a ta durere
RefrenÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alinăÎți dă putere, har și mângâiereÎți dă lumină și-a ta durere ți-o alină1Nu dispera, nu disperaCând încercarea este greaNu te-ndoi, nu te-ndoiIsus nu te va p... Citeste mai mult >>