IDENTITATEA PROPRIE ÎN EDEN

Cuvântul evreu înseamnă separare de păcat
Şi o sfântă dedicare Celui viu şi-adevărat.
Primul om evreu din lume a fost unchiul Avraam
Din care Stăpânul face cel mai sfânt şi mare neam.

Iacov vine pân la urmă cu familia-n Egipt
Ca pe Iosif să-l revadă cu-acel dor aproape fript.
Înţeleptul fiu doreşte cu-al său gând, ca un refren,
Ca Israel să se-aşeze în ţinutul zis Gosen.

E-o idee foarte bună ce-i făcea deosebiţi
Pe evrei de noua lume unde vor fi prigoniţi.
Dumnezeu din cer priveşte peste secole de har
Şi-a-nţeles că după-acestea va veni un chin amar.

Şi astfel poporul Cărţii va putea fi mai unit
Ca din marea suferinţă să poată fi izbăvit.
O identitate nouă de popor ales şi sfânt
Va fi lumii cunoscută, tuturor de pe pământ.

Israelul niciodată nu a fost un amalgam
Ca popor care descinde din părintele-Avraam.
Unitatea mai înseamnă renunţarea la păcat,
Să nu fim cum este lumea pe-al ei drum întortochiat.

Deci să acceptăm cu toţii Gosen-ul spiritual
Care pentru-un nou Israel e-o cerinţă şi-i real.
Nu vom fi lumină, sare, martori şi ambasadori
De ne vom uni cu lumea şi vom fi cu capu-n nori.

O Biserică lumească este ca şi un blestem
Care ne aruncă-n aer misiunea ce-o avem.
Ne vom osteni degeaba pentru cei nemântuiţi
Ce s-or lămuri în fine cu sfinţii închipuiţi.

Să ne apărăm chemarea, stilul nostru creştinesc,
Să nu-l vindem pe o linte, pentru un proiect lumesc.
Este vremea ca să plângem, dar mai sincer ca Esau,
Şi să spunem toţi în rugă: „Doamne, Ţie mă predau!”

Vremea vine, vremea trece dar şi Domnul va veni.
Spune-mi, scumpe frăţioare, oare cum te va găsi?
Strângi tu roadele alese pentru marele-Mpărat
Sau te strădui pentru fire şi vei fi abandonat?

Cum te va găsi Stăpânul aşa soartă vei primi:
Sus în cer în fericire, sau fără Isus vei fi.
Duhul însă îţi vorbeşte cu un glas prietenos:
„Lasă lumea şi păcatul! Vino astăzi la Hristos! ... ”