text Poezii crestine

IDENTITATEA PROPRIE ÎN EDEN

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
Cuvântul evreu înseamnă separare de păcat
Şi o sfântă dedicare Celui viu şi-adevărat.
Primul om evreu din lume a fost unchiul Avraam
Din care Stăpânul face cel mai sfânt şi mare neam.

Iacov vine pân la urmă cu familia-n Egipt
Ca pe Iosif să-l revadă cu-acel dor aproape fript.
Înţeleptul fiu doreşte cu-al său gând, ca un refren,
Ca Israel să se-aşeze în ţinutul zis Gosen.

E-o idee foarte bună ce-i făcea deosebiţi
Pe evrei de noua lume unde vor fi prigoniţi.
Dumnezeu din cer priveşte peste secole de har
Şi-a-nţeles că după-acestea va veni un chin amar.

Şi astfel poporul Cărţii va putea fi mai unit
Ca din marea suferinţă să poată fi izbăvit.
O identitate nouă de popor ales şi sfânt
Va fi lumii cunoscută, tuturor de pe pământ.

Israelul niciodată nu a fost un amalgam
Ca popor care descinde din părintele-Avraam.
Unitatea mai înseamnă renunţarea la păcat,
Să nu fim cum este lumea pe-al ei drum întortochiat.

Deci să acceptăm cu toţii Gosen-ul spiritual
Care pentru-un nou Israel e-o cerinţă şi-i real.
Nu vom fi lumină, sare, martori şi ambasadori
De ne vom uni cu lumea şi vom fi cu capu-n nori.

O Biserică lumească este ca şi un blestem
Care ne aruncă-n aer misiunea ce-o avem.
Ne vom osteni degeaba pentru cei nemântuiţi
Ce s-or lămuri în fine cu sfinţii închipuiţi.

Să ne apărăm chemarea, stilul nostru creştinesc,
Să nu-l vindem pe o linte, pentru un proiect lumesc.
Este vremea ca să plângem, dar mai sincer ca Esau,
Şi să spunem toţi în rugă: „Doamne, Ţie mă predau!”

Vremea vine, vremea trece dar şi Domnul va veni.
Spune-mi, scumpe frăţioare, oare cum te va găsi?
Strângi tu roadele alese pentru marele-Mpărat
Sau te strădui pentru fire şi vei fi abandonat?

Cum te va găsi Stăpânul aşa soartă vei primi:
Sus în cer în fericire, sau fără Isus vei fi.
Duhul însă îţi vorbeşte cu un glas prietenos:
„Lasă lumea şi păcatul! Vino astăzi la Hristos! ... ”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>