Iată-mă, sunt gata!

Mă prind de poala hainei Tale
Și Te implor să nu mă lași
Acum, când prin a morții vale
Abia-mi târăsc ai vieții pași...
Ridic privirea mea spre Tine
Știind că iar Te-am întristat;
Tu bine vezi că mi-e rușine,
Că-mi pare rău de-al meu păcat...
Mă prind de haina Ta mai tare
Și-un prim cuvânt sincer rostesc,
Primul cuvânt al meu: iertare!
Mă iartă iar, Păstor ceresc!
Și simt cum Tu mă iei în brațe
Și simt din nou Duhul cel Sfânt
Vrut-a cel Rău să mă înhațe
Ca să mă ducă spre mormânt!
O, lacrimi mari îmi curg pe față
Că sunt salvat, că sunt iertat
Veșmânt de albă dimineață
Candelă plină-am căpătat!
Și simt lumină, frumusețe
Și-o pace de Ierusalim
Întrezăresc splendori mărețe
Și-un glas aud din ceruri: -Vin'!
O, vino-acasă miel zburdalnic
Ce-odată-n văi ai rătăcit
Ai pribegit, pierdut, amarnic
Dar te-am căutat și te-am găsit!
De ce să fii pribeag în lume,
De ce din nou să rătăcești,
Când pe-a ta frunte-i scris un nume
Și-un loc te-așteaptă-n slăvi cerești?
O, vino-acasă, vino-acasă
Aici e-al tău Mântuitor
Ici în palat tu ai o casă
Aici e-al Tău iubit Păstor!
Și cerul iarăși se închide
Pe boltă-i soare, că-i senin
Se pierd în sus acorduri sfinte
Cu glasul cel duios, divin!
-O, Doamne, iată-mă, sunt gata,
De-acest pământ sunt dezlipit!
M-astepți în ceruri cu răsplata
Chiar dacă nu merit nimic!
În pieptul meu e primăvară
Și-aș lua în brațe ceru-ntreg
Mă simt ușor precum o pană
Pe sfinte câmpuri să alerg!
Acum e pace, bucurie
Și încă simt susurul blând
Aproape sunt de veșnicie
Acum mai mult ca orișicând.
De vântul dulce-al primăverii
Se leagănă iarba în vânt
Vor crește flori și-aici, puzderii,
Dar mai frumoase-n cerul sfânt!