Iarna pe ulița sufletului

De peste mine s-a imburdat conturul umbrei in albul zapezi …
In conul luminii albe ce a comprimat in mine stralucirile ei. .
De cumva surprins n-ai ochii credintei deschisi, n-ai cum sa vezi. .
Cum din pata aceea ce umblă, izbucnesc jerbe și ploii de scântei. .

Nămeți cotropitori mai mari decât statura se tăvălesc peste mine. .
Făcându-mă una cu iarna ce înghite caldura obrajilor plânși
Dar gerul nu poate îngheța amintirile vii ce le are viața Doamne cu Tine…
In buzunarele inimii se reaprind ochii ce de uitare nu-s stinși

Se aud suspinul copaciilor ce icnesc ades in pădurea ciufută. .
Domesticiți in colivia de țurțuri atârnată pe vârfuri de ram. .
Ca și a lor rapsodia priviri mele rămâne nespusă și mută. .
Și-o baladă sfântă îmi izvorăște pe buze ca florile gheții pe geam

Trudnice șoapte își sufla aburul in palmele fără mănuși ștricănite. .
Tacerile iasă cu sania pe dealul de pe care aluneci fără nici un avânt…
Doar nadejdile vii infofolite își șterg sprâncene cu promoroacă cârpite …
Și aduc prin scârțul opincilor din cerul închis crâmpei de cuvânt…

Ce o mai fi oare in țările calde, părăsite co mișcare de cap? ! …
Pe plajele acelea unde-mi coceam la caldura de inimi, porumbi …
Pentru răspunsul ce doare îmi ascut unghiile in pojghița tare sa sap…
Cu pieptul dezgolit in fata plutonului cadisit cu zapis și cu plumbi. .

Doar un atom roșu si incandescent mai zboară in infinitul cumplit. .
Născut in frigul unui popor golgotic ce s-a condamnat singur la moarte …
Sa îmi scape din ordaliile inchizitori sufletul de păcat chinuit…
Sa îmi aprindă soarele stins al dragostei in hăul de friguri deșarte!