Iarna

Copaci-şi lasă frunza-n gălbenită,
Arunc-a lor veşmânt de pân-acum!
Intrând din nou în lumea adormită
Până când iarăşi vor porni la drum.

Golaşi şi pustiiţi de-a lor putere;
Parcă-s statui, ce greu îi bate vântul!
Şi stau de strajă-n tainica veghere
Până covorul alb le dă veşmântul..

Şi neclintiţi trecând ei peste iarnă.
La postul lor de veghe aşteptând!
Să vină ziua când primi-vor hrană,
Şi apă prin al Cerului cuvânt.

Se duce apoi covorul alb de nea
Şi iarăşi vine-o zi a primăveri!
Porneşte viaţa aducând cu ea
O mare bucurie-a revederi.

Aşa cum pomi-aşteaptă primăvara
Să simntă viaţă iar în trupul lor!
Mantaua ce le-acoperă făptura
Cu frunzele ce-apar din nou uşor.

Aşa şi noi ai tăi, de pe pământ,
Acei spălaţi prin sângele-ţi divin;
Noi aşteptăm să Te vedem venind!...
Şi să ne duci în locul Tău sublim

Chiar de vom trece-n lumea adormită
Şi vom lăsa noi trupul omenesc!
Noi ştim că-n ceruri, Domnul ne-aşteaptă.
Şi El ne va-mbrăca în trup ceresc.







Căci tot ce este-n lumea muritoare!
Ne spune că există o veşnicie.
Va fi doar un proces de transformare
Din lumea aceasta-n care o să vie.

Toate ne spun aici, că este-o viaţă
Ce-i dincolo de lumea muritoare
Şi ne vorbesc de marea dimineaţă!
Când vom intra pe-al cerului hotare!

Ce minunat va fi atunci în ceruri!...
Şi niciodată nu vom mai pleca!
În viaţa veşnică vom fi de-apururi
Acol cu Domnul ne vom bucura.

6/21/2005GL