Iarna

Iarna-și cerne lin zăpada
Peste munți, peste câmpii.
Domnului se cade slava
Pentru fulgii argintii.

Veseli copilașii așteaptă
Mare binecuvântare.
Roșii ca bujorii, prin zăpadă,
Să se joace-n vale.

Iarna-i frig, e ger, e viscol
Dar pentru toate, toată slava
Să i-o dăm lui Dumnezeu,
Că nu-i nimic, nici un miracol
Neprevăzut în planul Său.

Vremuri grele au să vină,
Însă noi să ne rugăm
Ca să nu ne prindă-n iarnă.
Domnul ne-a lăsat îndemn.

Că e frig afară nu e mare bai
Când în casă soba-i caldă.
Dar în suflet este vai,
Dacă acolo-i iarnă.

Ioachim ședea în casa cea de iarnă.
Era luna a noua și în față avea un foc,
Și fiindcă-n suflet el avea tot iarnă
Aruncă și cartea de la Ieremia-n foc.

N-a vrut a primi mustrarea
Ce-o trimise-n scris prorocul,
Însă în urmă s-a ales cu jalea,
Că nimicit-a Domnul totul.

Când în suflet clocotește aceea
Dragoste de Domnul Sfânt.
Primim cu drag pe Ieremia
Cu-n mesaj prin Duhul Sfânt.

Dumnezeu a rânduit și iarna.
Însă dacă vrei să fii altoi în viță,
Altoirea-i primăvara
Care sigur poate-a-ți da viață.

În curând va trece iarna
Florile vor înflori
Și va-ncepe atunci cântarea
Ce se cântă-n veșnicii.

Că iată, vine-o zi
Când și iarna ca și vara
Ape vii vor izvorî
Și vor umple toată țara.

Când pășești pe drum de nea
Înaintând prin văi, coline,
Nu cârti că-i frig, ci zi așa,
De ai ochi deschiși creștine:

O, Doamne mare-i slava Ta!
E o splendoare, e un vis!
Ce ochii mei azi pot vedea
E un colț din Paradis!

Lăudați pe Domnul dealuri toate,
Foc, zăpadă, vânt și ceață,
Grindină, balauri, mare, toate
Ce ascultați sfânta Lui povață!

Ploaia și zăpada se cobor de sus
Că acolo-și au cămara.
Soarele, căldura iar le-nalță-n sus
Că i-a Domnului lucrarea.

Domnul dă zăpada ca și lâna
Și azvârle ghiața în bucăți.
El presară bruma ca cenușa
Și umple pământul de ceți.

Iarnă, vară, frig, căldură,
Ziuă, noapte, semănat și secerat,
Întuneric și lumină toate-n ordinea divină,
Cât va fi pământul, rămân legi de neschimbat.

Praznice de bucurie
Prăznuim noi iarna,
Cum și praznicu-nnoirii
Templului era tot iarna.

Dar noi nu-nțelegem câteodată
Planul Lui și-ades cârtim.
El în mila Lui ne iartă,
Dar vrea să ne pocăim.

Păcatu-i tina ce-nnegrește
Sufletul și inima,
Sângele lui Isus îns-o curățește
Și-o albește ca zăpada.

Și cum zăpada nu se potrivește
Ca să cadă-n timpul verii,
Tot așa-i cine vorbește
De Dumnezeu și de-ale firii.

Dar ca răcoarea zăpezii
Este solul credincios
Care umblă fără piedici,
În ascultare de Hristos.

Omul care umblă credincios în calea lui
Nu se teme de zăpadă nici de vremea frigului,
Are binecuvântare și prin harul Domnului:
Cumpătare, înțelepciune și căldură-n casa lui.

Toată slava se cuvine
Să i-o dăm lui Dumnezeu
Care poate așa de bine
A-ncălzi sufletul tău.
Amin.