Iarba Intristarii

Ma dezbrac de iarba intristarii,
Si secer Doamne molima, samant-a vrajmasiei,
Cerandu-Ti dreptul in Imparatie prin cainta,
Prin a Fiului Tau jertfa,
Nu numai de Tine stiuta.

Vreau sa Te stiu aproape,
Nectar al vietii mele, susur de miresme,
Ma imbeti cu cant incoltit al gloriei ceresti,
Si spicele-mi mangaie vantul,
Simtindu-l cum rade la mine.

Iti cant cantare cu cantare,
Zidind hartuit de-al pamantului gade,
Simtind cum mi se scurge prin venele mute,
Cantare cu cantare-n al inimii greu incercat zbucium.

Dezbrac mlastinile impanzite de pe mine,
Cand drumul ma poarta-n belsugul luminii,
Scotandu-ma din cotloane-mbulzite spalandu-ma,
Cum nici Dunarea toata n-ar putea s-o faca,
Trecand peste mine.