text Poezii crestine

Iar bat la ușa îndurării Tale

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sergiu.M
Iar bat la ușa îndurării Tale
Stăpân a toate câte sunt
Am părăsit a pocăinței cale
am disprețuit ce era sfânt

N-am vrut să mai ascult
când voiai să îmi vorbești
Că mă iubești atât de mult
și numai bine îmi dorești

Și să nu plec de lângă Tine
că-n lume pace nu voi avea
Și va fi vai, vai, vai de mine
plecând de sub aripa Ta

Dar am plecat din fața Ta
în lumea care ma chemat
Și din zori până-n apus
săvârșeam păcat după păcat

Așa au trecut zile și ani
iar eu, departe eram de Tine
Sorbind din paharul lui satan
care râdea cu poftă de mine

Am ajuns într-o stare disperată
am ajuns să nu mai am nimic
Căci lumea pare dulce, dar e amară
te nimicește un pic, câte un pic

Am căutat un leac de vindecare
dar n-am găsit nimic, nicăieri
Să-mi vindece rana însângerată
să-mi dăruiască dulci mângâieri

Mi-am adus aminte ce bine-mi era
în casa Ta, eram mângâiat
Câtă iubire și pace inima-mi avea
câte binecuvântări Tu, mi-ai dat

Acum bat la ușa îndurării Tale
iartă-mă, că tare am greșit
C-am părăsit a pocăinței cale
primește-mă din nou, Isus iubit

Și nu mă mai lăsa să plec
de lângă dulcea Ta iubire
Căci îmi doresc să îmi petrec
viața și veșnicia lângă Tine.


Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>