Iaela

Iaela
Judecători 4, 5.
Ioan 8:1-11


Credeam că n-avem de-nvăţat
Nimic util de la Iaela.
Dar o femeie-diplomat
Nu prea găseai în vremea-aceea.

Femeile stăteau în cort
Şi grijă-aveau de unt, de lapte
Şi de copii. Acelaşi port
Îl întâlneai atunci la toate.

Şi-aceeaşi viaţă ce trecea
Fără vre-un scop, pe lângă ele
Nimic bun nu li se-ntâmpla,
Doar supărări, şi iar veşti rele.

La fel gândea Iaela stând
Cu ochii aţintiţi în zare.
"Of, Doamne sfinte, până când
Să mai aştept? Nimeni n-apare

Pe drumul ăsta din pustiu.
Dar ce zic eu? Nici n-are cine!
Că doar, de-atâta vreme ştiu
Că nimeni nu vine la mine!

Heber al meu, iar e plecat
Departe, în călătorie,
Iar eu atât l-am aşteptat!
Şi cine ştie ce-o să fie?

Că el zicea că-n Israel
Judecător e o femeie.
Deci viaţa nu mai e la fel.
Dar cum o fi? Eu n-am idee!

Cum de-o ascultă cei ce vin
Ca să le facă ea dreptate?
Ba, a mai zis şi de Iabin,
Că Dumnezeu îl poate bate

Cu toate oştile lui mari
Şi toate carele de luptă!
Cică, evreii-or fi mai tari
Că pe evrei, Domnul i-ajută!

Eu cred în proorocia ei,
Pentru că ştiu, Domnul nu minte!
Când locuiam printre evrei
Ce bine-a fost! Mi-aduc aminte!

O, de-ar fi vrut Heber al meu
Ca să nu părăsim cheniţii...
Am fi rămas cu ei mereu,
Că ne primeau israeliţii...

Că noi, din Ietro ne trăgeam,
Care i-a fost socru lui Moise.
Ne-ar fi ţinut şi-acum de neam!
Chiar între ei, loc ne dăduse!

Acolo traiul e frumos,
Că sunt cu toţi mai drepţi, eu ştiu!
Şi tot poporu-i credincios.
N-a vrut Heber...Acum stăm în pustiu".

Şi tot gândind aşa, Iael
Ieşea din cort şi privea-n zare.
Departe,-ntre pământ şi cer,
Un punct se vede, în mişcare.

"Să fie oare-un animal?
E-un călăreţ, că vine iute!
Uite-l, s-a dat jos de pe cal!
Domnul cel sfânt să mă ajute!

O, e Sisera cel vestit!
Marele general de-armată
Al lui Iabin. De ce-a venit?
Oh, da! Heber mi-a spus odată

C-o să se dea bine cu el,
Ca între ei să fie pace.
Dar, mie nu-mi place de fel!
Ce să mă fac? Că vine-ncoace!"

Sisera era ostenit,
Că-l urmăriseră evreii.
În cort dădu buzna-ngrozit
Şi îi ceru apă femeii.

Iar ea, în loc de alt răspuns,
Îi dete un pahar cu lapte,
Apoi, grăbită, l-a ascuns
Şi-l sfătui, cu false şoapte:

"Nu te mai teme, domnul meu,
Ci stai ascuns şi te-odihneşte!"
"Bine, voi sta în cortul tău,
Însă tu, du-te şi păzeşte!

Şi dacă-ntreabă cineva
Dac-ai văzut oşteni şi care,
Să zici că nu, şi voi avea
Grijă, să-ţi dau răsplată mare!"

Sisera adormi adânc,
Că era rupt de oboseală.
Iaelei îi veni în gând
C-acest om trebuie să piară,

C-a chinuit atât de-amar
Poporul sfânt, cu ură mare.
Ea repede luă un par
Şi i-l batu-n cap, să-l omoare!

Şi chiar l-a omorât, pe loc!
Nici nu visase el să moară!
Ea a chemat apoi în cort
Ostaşi evrei, să-l scoată-afară.

Acum, să nu credeţi cumva
Că Domnului i-ar putea place
Copiii Lui, aşa ceva
Să înveţe şi ei a face!

Că nu-i vorba de duşmani răi,
De oameni, ce-am dori să piară,
Ci sunt dorinţele din noi
Şi relele ce ne-nconjoară!

Domnul Isus n-a osândit
Pe nimeni, în această lume,
Ci El, din contră, a murit
Ca lângă El să ne adune.

El de la moarte a scăpat
Chiar pe femeia păcătoasă
Ca s-o salveze din păcat
Şi să devină credincioasă.

El nu doreşte nicidecum
Ca păcătoşii toţi, să moară,
Ci le deschide un nou drum
Din care răul să dispară.

Dacă în cortul inimii,
Deci în adâncul fiinţei tale,
Vreun gând rău ar năvăli,
Ori se ascund porniri murdare,

Omoară-le imediat!
Distruge, fără ezitare
Tot ce te duce în păcat,
Tot ce te trage spre pierzare!

Chiar "generalii" celui rău
Pândesc mereu cu disperare
Să intre şi-n sufletul tău.
Dar nu uita: Sisera moare!

Că altfel, vrea să devenim
Paznicii gândurilor rele,
Să ne prefacem că nu ştim ,
Că nu ne-am ocupat de ele,

Când noi, de fapt, ni le-am hrănit
Cu tot ce-i bun(cu unt şi lapte
Ce reprezintă timp şi fapte)
Le-am zis şi noi : "Bine-aţi venit!"
Şi le-am îmbiat, cu dulci şoapte.

Iartă-ne, Doamne, c-am primit
De-atâtea ori, duşmani în casă!
Dar slavă Ţie! Ne-ai trezit
Şi i-am distrus din viaţa noastră.

Ne-ajută, Doamne, Te rugăm
Să nu stăm singuri, în pustie,
Ci între-ai Tăi să ne mutăm,
Să fim cu ei în părtăşie.

Să omorâm pe-acest pământ
Ne spune Pavel cu tărie
Şi ne îndeamnă în Cuvânt,
Tot ce e rău: necurăţie,

Curvie, patimi, poftă rea
Şi orice gând de lăcomie,
Că închinare e şi ea
La idoli. Şi făţărnicie,

Şi vrăjmăşie, şi mânii,
Dar şi minciună, răutate
Şi clevetire, vorbării,
Noi să le omorâm pe toate!

Despre Iaela s-a vorbit
Şi s-au scris despre ea istorii.
De ea, Debora-a amintit
În cântece despre victorii.

Dar despre noi toţi, va fi scris,
De ţinem omorâtă firea,
În cartea vieţii,-n Paradis
Şi află toată omenirea.