Horeb

Cu paşi mărunţi şi cu nădejdi la cingătoare,
Am mai trecut peste hotarul unui an...
Şi-acum pornim din nou pe drumul către soare,
Spre culmea înălţimilor din Canaan.

Privim spre muntele cu vârf pierdut în ceaţă,
Şi stăm tăcuţi lângă al anilor pârleaz.
O cale nouă se deschide-acum în faţă
Cu un traseu sublim de doruri şi extaz.

Nu vrem numai un rug cu sfârâit de vrejuri,
Şi cu pustie-n jur, şi behăit de oi;
Vrem să urcăm mai sus, pe stâncile-n vârtejuri,
Să fim cuprinşi în nor, Iehova sfânt şi noi.

Urcăm desculţi, căci e pământ de taină mare
Pământul sfânt al traiului lângă Isus.
Urcăm oricât ne doare rana la picioare,
Căci ştim că fericirea-i şi mai dulce sus.

Urcăm un nou Horeb, un nou Sinai de viaţă,
Pe-o cale nouă către culmi suim mereu,
Şi pe cărarea care trece-acum prin ceaţă,
Măreţ, în Noul An, cu noi e Dumnezeu!