text Poezii crestine

HARUL LUI HRISTOS

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
Harul lui Hristos

Harul lui Hristos ne duce ca să ne aflăm menirea,
Pe Golgota sus la cruce să cunoaştem mântuirea.
Asta cere pocăinţă precum a făcut tâlharul,
Care-şi recunoaşte vina şi-a primit din cer tot harul.

Harul sfânt de mici ne-ajută ca să creştem în statură,
Într-o viaţă înţeleaptă după Legea din Scriptură.
Harul ne parvine nouă prin Domnul Isus Hristos
Şi-i dă echilibrul vieţii omului cel credincios.

El nu-nseamnă bogăţie doar pe plan material,
Ci prosperitate sfântă printr-un nobil ideal.
Noi ştim toţi că Salvatorul sus în cer era bogat,
Dar alese sărăcia când la noi S-a prezentat.

Despre har vorbeşte Pavel prin cuvinte mari, profunde.
Şi astfel prin Duhul slavei taina vieţii o pătrunde.
Domnu-i spune-n suferinţă: „Harul Meu Îţi e de-ajuns!”
E-un verdict de-ncurajare când vrăjmaşul ne-a împuns.

Harul nu manipulează pe nimeni în chip vădit.
Cine-l calcă în picioare va răspunde negreşit.
Dumnezeu este iubire şi-n acelaşi timp e drept.
El e sfânt şi nu îl cruţă nici pe cel mai înţelept.

Harul sfânt e şi-n slujire darul cel mai preţios.
Să-I aducem mulţumire Domnului Isus Hristos.
El ne cheamă, El ne poartă într-un car de biruinţă
Ca s-aducem pentru ceruri roade bune prin credinţă.

Cum sămânţa încolţeşte în pământ dând multe boabe
Tot astfel şi harul creşte pentru inimile slabe.
El ne schimbă şi ne duce spre statura lui Hristos
Ca să-I semănăm în totul printr-un trai smerit, frumos.

Timotei primea putere tot prin harul cel divin
Slujind cu credincioşie nu doar pe un cer senin.
Şi-a păstrat prin har credinţa într-un cuget viu oricând.
Proslăvind pe-al nostru Mire care vine în curând.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>