HAr

Nimeni nu-L poate intreba pe Dumnezeu; de ce sunt astfel toate?
De ce e omul mantuit, cand El putea sa-l lase in pacate.
Nimic nu poate-opri ca a sa voie sa se faca, doar El e suveran
Si tot se implineste dupa a Lui placere cu tot ce are-n plan.

Oricat de important e-un om; bogat, sarac, cu toti sunt pacatosi,
Din a lui Dumnezeu favoare au cazut oricat ar fi fost de frumosi.
El nu iubeste niciodata doar datorita frumusetii pe cineva anume,
Oricum de s-ar numi sau dac-ar fi sa n-aiba nici un nume.

Frumos nimic nu este in rasa cea umana care sa aiba cautare,
Iar Dumnezeu nu o ajuta pentru-aparenta sa atragatoare,
Nici pentru c-ar gasi vreun lucru bun ca sa-l incante cu ceva,
Sa-i puna inima-n miscare, sa merite vreodata ca sa le dea mila.

Exista ceva in oameni care ii face sa aiba o parere buna despre ei,
Acestia simt nevoia ca toti sa le aprobe-n unanimitate-a lor idei,
Unii pe altii se ajuta de au vreun interes starnit ce este important
Sau daca au o grea problema care-a ajuns in punctul culminant.

Dumnezeu poate iubi si-atunci cand frumusete El nu a dat in dar
Si-l mantuie pe om fiindca-l iubeste din cauza marelui Sau har;
Incepe sa-l caute-nainte ca acesta sa faca, el, cel dintai vreun pas,
La fata lui Isus, nici nu se uita, nemantuit nu vrea sa stie c-a ramas.